Înfiintarea culturilor floricole în câmp se poate efectua fie prin semănat direct, fie prin răsad.
Nivelarea terenului. Se realizează mecanizat, cu nivelatorul în agregat cu tractorul, iar pe suprafeţe mici (în parcuri şi grăgini), manual cu sapa, lopata şi grebla.
Fertilizarea. Pentru menţinerea în sol a unui nivel optim de substanţe nutritive, uşor asimilabile pentru plantă, se aplică în fiecare an îngrăşământ organic şi mineral.
Toamna, odată cu pregătirea terenului, se aplică îngrăşăminte organice ca: gunoiul de grajd şi maraniţă. Ele împrăştiindu-se pe suprafaţa solului doar atunci când se pot încorpora sub breazdă prin arătură pentru a evita pierderi de elemente nutritive. Mraniţa se foloseşte doar în cazul în care se înfiinţează cultura imediat după pregătirea terenului.
Alături de îngrăşămintele organice, se aplică şi îngrăşămintele pe bază de fosfor şi potasiu. Îngrăşămintele cu azot se administează, jumătate la înfiinţarea culturii, cealaltă jumătate fiind administrată în perioada de vegetaţie (fazial). În cazul culturilor care se înfiinţează prin bulbi şi tuberobulbi, îngrăşământul organic se va aplica culturilor precedente.
Mobilizarea solului se realizează la o adâncime de 25 – 30 cm. Pe suprafeţe mari, se face cu plugul în agregat cu tractorul, iar pe suprafeţe mici, manual, cu hârleţul.
Pentru culturile de primăvară, arătura de toamnă se lasă în brazdă crudă (nemărunţită), pentru ca solul să fie supus îngheţului din timpul iernii, pentru distrugerea germenilor patogeni, iar alternanţa cu perioada de dezgheţ să favorizeze formarea structurii glomerulare, asigurând o bună curculaţie a apei şi aerului.
Mărunţirea solului. Pregătirea patului germinativ se face mecanizat, cu grapa în agregat cu tractorul, pe suprafeţe mari, şi pe suprafeţe mici, manual, cu sapa sau grebla.
Modelarea solului se realizează sub formă de brazde înălţate sau straturi despărţite prin rigole, prin care se poate scurge apa, în vederea irigării.
Pregătirea terenului pentru cultura florilor în câmp liber
vineri, martie 02, 2012
Anonim
Posted in
culturi floricole,
culturi si terenuri,
flori de camp
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
No Response to "Pregătirea terenului pentru cultura florilor în câmp liber"
Trimiteți un comentariu