Situaţia economică a întregului an depinde de hotărârile luate acum cu privire la ce culturi vom înfiinţa în această primăvară şi modul judicios de valorificare a fiecărei ,,palme” de pământ.
În deciziile pe care le luaţi, există câteva direcţii obligatorii de care trebuie să ţineţi seama, precum:
- obligaţiile contractuale deja încheiate şi care trebuie respectate;
- plantele cultivate în anul anterior, în funcţie de care trebuie să stabiliţi ce veţi cultiva pentru a asigura o rotaţie bună a culturilor, ştiut fiind faptul că alegerea corectă a plantelor premergătoare este cea mai ieftină cale de combatere a buruienilor, bolilor, dăunătorilor, dar şi o condiţie pentru valorificarea cât mai eficientă a potenţialului de fertilitate a solului şi a efectului remanent al îngrăşămintelor aplicate în anul anterior;
- asigurarea necesarului de furaje pentru efectivele proprii de animale;
- posibilităţile de aprovizionare cu îngrăşăminte şi pesticide pentru a susţine un nivel corespunzător tehnologiei de cultură;
- stadiul de efectuare a lucrărilor de bază ale solului, respectiv situaţia ogoarelor realizate, a suprafeţelor scarificate, a fertilizărilor cu îngrăşăminte organice şi cu îngrăşăminte pe bază de fosfor şi potasiu administrate odată cu ogoarele;
- suprafeţele care nu au putut fi încă arate şi care urmează a fi lucrate în ferestrele bune de lucru din această perioadă;
- culturile tehnice care au revenit în atenţie atât prin preţurile pe care le oferă beneficiarii, cât şi prin sprijinul acordat cultivatorilor, asigurându-le sămânţa, îngrăşămintele necesare şi alte avantaje, culturi cum sunt: sfecla pentru zahăr, tutunul, şofrănelul ş.a.;
- refacerea rezervei de apă a solului, după o toamnă extrem de secetoasă şi un început de iarnă cu precipitaţii puţine, fapt care ne obligă să ne orientăm spre culturile cu necesar mai redus de apă, deci rezistente la secetă;
- posibilităţile de irigare, care pentru cei mai mulţi dintre fermieri sunt puţine sau inaccesibile prin cheltuielile pe care le impun, dar şi prin faptul că debitele surselor de apă sunt mult reduse.
Definitivarea planului de cultură
duminică, martie 04, 2012
Anonim
Posted in
planuri de cultura
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
No Response to "Definitivarea planului de cultură"
Trimiteți un comentariu