Culturi.NET

Plopul este un copac impunator, inalt de pana la 35 de metri, cu coroana larga si rara, cu ramuri rasfirate, acoperite cu o scoarta cenusie, brazdata longitudinal.

In Romania, plopul creste de la campie pana sus, la altitudini de 1800 de metri, in paduri, poieni umede, depresiuni, zavoaie, luncile raurilor si in Delata Dunarii. Poate fi vazut si prin parcuri ca element decorativ, de-a lungul soselelor si al cailor de linie ferata. Plopul traieste mult, pana la 200 de ani.

Mugurii de plop asezati pe ramuri ca niste cornite, sunt brun-galbui, ovoizi, ascutiti la varf, luciosi, rasinosi in interior, vascosi si lipiciosi. Au miros placut, aromat si cu gust amarui. Se usuca in straturi subtiri, in magazii uscate si bine aerisite, evitandu-se lipirea lor.

Virtutile terapeutice ale mugurilor de plop, constatate de-a lungul timpului, sunt multiple. Astfel, s-a constatat ca mugurii au proprietati antiseptice, antimicotice, astringente, cicatrizante, epitelizante, antiinflamatoare, calmante, analgezice, expectorante, diuretice, tonice, diaforetice. Folositi la baie, mugurii au efect balsamic si aromatizant.

Mugurii de plop pot fi utilizati sub forma de tinctura, infuzie, pulbere ori unguent. Tinctura se prepara din 25 de grame de muguri zdrobiti, macerati, timp de zece zile.

Mugurii de plop au fost mult timp utilizaţi pentru a trata diverse afecţiuni, cum ar fi răceala, sinuzita, arsuri solare, si artrita. Substanţa care se găseşte în stupi de albine, care se obţine din muguri de plop (numită propolis) are, de asemenea, proprietăţi medicinale.

Pentru a se asigura că mugurii de plop sunt o sursă bună de antioxidanţi pentru creme, cercetătorii au testat extractul de la muguri. Oamenii de ştiinţă au descoperit că extractul are o activitate antioxidantă moderată, şi în laborator, el a demonstrat efecte de întinerire la nivel celular. Oamenii de ştiinţă remarcă faptul că proprietăţile complexe ale antioxidanţilor şi factorii de transcripţie ai acestui extract au un proprietăţi potenţiale anti-îmbătrânire, care pot fi utilizate în compoziţia produselor cosmetice şi de nutraceutica.

› Populus alba x Populus bolleana
› Populus alba x Populus grandidentata
› Populus alba x Populus tremula var. glandulosa
› Populus alba x Populus tremuloides
› Populus alba x Populus x berolinensis
› Populus balsamifera
› Populus canadensis
› Populus canescens
› Populus cathayana
› Populus ciliata
› Populus davidiana
› Populus deltoides
› Populus deltoides x Populus maximowiczii
› Populus deltoides x Populus x canadensis
› Populus euphratica
› Populus fremontii
› Populus fremontii x Populus angustifolia
› Populus grandidentata
› Populus hopeiensis
› Populus jackii
› Populus kitakamiensis
› Populus koreana
› Populus lasiocarpa
› Populus laurifolia
› Populus maximowiczii
› Populus maximowiczii x Populus nigra
› Populus maximowiczii x Populus trichocarpa
› Populus nigra
› Populus nigra x (Populus deltoides x Populus nigra)
› Populus pruinosa
› Populus simonii
› Populus simonii x Populus nigra
› Populus sp.
› Populus sp. FZ-2009
› Populus sp. Qiu 05021
› Populus sp. UG-2006
› Populus suaveolens
› Populus szechuanica
› Populus tomentiglandulosa
› Populus tomentosa
› Populus tremula
› Populus tremula x Populus tremuloides
› Populus tremuloides
› Populus trichocarpa
› Populus trichocarpa x Populus deltoides
› Populus trichocarpa x Populus nigra
› Populus ussuriensis
› Populus wilsonii
› Populus yunnanensis

Plopii sunt arbori inalti de pana la 30 m si diametru pana la 2 m, cu tulpina dreapta si coroana larga. Florile, cele barbatesti sunt de 4-6 cm, cele femeiesti, de 10-15 cm. Speciile de plop sunt raspandite in regiunile joase, prin zavoaie, lunci si poiene umede. Subtire si decorativ, este un copac foarte frumos care poseda o scoarta foarte sensibila, care crapa in conditii nefavorabile.
Plopul are cca. 50 de varietăți răspândite în emisfera nordică. În Europa centrală și răsăriteană sunt mai răspândiți plopul negru (Populus nigra), plopul argintiu (Populus alba), plopul tremurător (Populus tremula) și plopul cenușiu (Populus canescens), existând și o serie de hibrizi în pepinierele de pomi unde apare frecvent (Populus canadensis) care în prezent este atacat masiv de o ciupercă parazită (Marssonina brunnea).

Plopul este o specie foarte cunoscuta. Populus este un gen de arbori din categoria foioaselor (arbori la care cad frunzele toamna). Plopii pot atinge înălțimea de 35-40 m.
Arborii cresc repede, chiar si cu 2,5m/an in primii ani. Au un lemn moale, nu suferă prea mult dacă s-au rupt sau au fost tăiate din crengi, tulpina crește mai departe, fiind un arbore puțin pretențios, din care motiv este folosit și la recultivarea cu plop a terenurilor virane, a haldelor rezulate din lucrările miniere, sau a carierelor de piatră abandonate, precum și de-a lungul căilor ferate.
Ciclul de productie e undeva la 50 de ani.Sunt necesare anumite conditii climatice.Lemnul e de slaba calitate (se incadreaza la esenta moale). Nu se foloseste o specie pura ci un hibrid (populus eurocanadensis, plop euro-american),se preteaza la butasire.
Padurea de plopi creste rapid si formeaza desisuri, prin lastarii radiculari, ce pot aparea si la 30 de metri de la tulpina principala.
Plopul fiind un lemn de esență moale este folosit la confecționarea pantofilor de lemn. Plopul este utilizat pe scară largă pentru fabricarea hârtiei. În prezent plopul este obiectul unor cercetări genetice în SUA, Canada, Europa și China de a obține variante de plante rezistente la dăunători, sau la îmbunătățiri funciare prin absorbția din sol a substanțelor toxice cum ar fi de exemplu metalele grele.
Radacinile plopului ajung la adancime mare, de unde extrag microelemente rare, ca molibden, iod, cobalt, nichel, zinc, cupru si fier. Rar gasesti o planta cu o asemenea bogatie de elemente necesare pentru sanatatea omului. Frunzele contin proteine si grasimi vegetale, caroten, vitamine si multe ingrediente cu actiune terapeutica.

Deoarece diferitele specii de ardei ornamental au fost cultivate in America cu mult inainte de sosirea europenilor, tarile lor de origine nu pot fi determinate cu exactitate. Originea sud-americana este insa larg acceptata pentru toate speciile de genul Capsicum, care au aparut probabil in regiunea dintre sudul Braziliei si Bolivia. De acolo speciile au fost mutate catre nord fiind imprastiate de pasari.

Ardeii iuti (Capsicum annuum ) sunt plante anuale excelente pentru a fi plantate atat vara in gradina cat si ca plante ornamentale in interiorul locuintelor. In gradina, aceste plante trebuie cultivate intr-un loc insorit sau usor umbrit, la distanta de 22-30 cm una de alta. Daca sunt crescute in vase, le puteti aduce la interior inainte de primul inghet si va puteti bucura in continuare de fructele lor pe durata lunilor de iarna. Ca planta ornamentala de interior, trebuie asezata intr-un loc foarte expus luminii solare. Solul trebuie pastrat umed in mod regulat.

Ardeii iuti se cultiva din seminte. Semanati semintele in ghivece la inceputul lunii mai, astfel incat planta sa rodeasca in apropierea Craciunului. Nu acoperiti semintele, deoarece acestea au nevoie de lumina pentru a incolti. Pastrati temperatura ambianta la valoarea de 21-23 grade Celsius, iar semintele vor incolti in aproximativ 3 saptamani. Odata ce planta atinge inaltimea de aproximativ 20 cm puteti incepe ingrasarea solului cu fertilizatori.

Fructele au in comun gustul dulce si aromat, iuteala diferind in functie de soi. Unele soiuri sunt lipsite total de iuteala, altele fiind in schimb extrem de iuti putand provoca alergii si leziuni la nivelul tesutului conjunctiv.

Varza de Bruxelles are o răspândire redusă în România, deşi este o plantă cu calităţi deosebite si cu întrebuinţări diverse în gastronomie. Se cultivă de micii grădinari din satele de lângă Bucureşti. Este cultivată mult în centrul şi nordul Europei. Este o plantă bianuală care, în primul an, formează o tulpină de 50-100 cm, pe care sunt inserate frunzele lungi, peţiolate, cu suprafaţa limbului uşor încreţită şi cu marginile îndoite spre faţa superioară, în formă de lingură. Frunzele din partea inferioară a tulpinii cad cu timpul şi rămâne numai în vârf o rozetă. La subsuoara frunzelor, din mugurii axilari se formează căpăţâni mici de mărimea unei nuci, de formă sferică sau alungită. Din verzişoare se formează, în al doilea an de cultură tulpini florale, cu fructe şi seminţe asemănătoare cu cele de varză.
Varza de Bruxelles este mai rezistentă la temperaturi scăzute decâtcelelalte varietăţi, putând suporta uşor până la -10°C. Din acest motiv sepoate recolta toamna foarte târziu sau plantele pot ierna afarăîn câmp.

Varza se cultivă în câmp deschis, adăposturi joase din plastic, sere din plastic, sere de sticlă, ceea ce asigură o eşalonare a producţiei o perioadă mai îndelungată de timp. Cea mai mare suprafaţă o ocupă varză cultivată în câmp descoperit.
Cultura în câmp se practică primăvara (10 martie - 10 iunie), vara 15 aprilie - 5 iulie) şi toamna (25 iunie - 15 octombrie). Soiurile folosite: Admiral H, Alpha Daneză
H, Tucana pentru cultura foarte timpurie; Danezadulce, Almanac pentru culturi de vară; De Buzău, Licurişcă, Măgura,Braunshveig pentru culturi de toamnă.

Producerea răsadului se face în răsadniţe, adăposturi şi sere de plastic, semănând între 20 ianuarie - 5 februarie pentru cultura timpurie,20-28 februarie pentru cultura de vară şi 1 - 10 mai pentru cultura târzie,pentru aceasta din urmă folosind brazde reci. Răsadul se repică în pat nutritiv, cuburi sau ghivece nutritive.
Plantarea are loc în perioade diferite după cum urmează: între 10-25 martie pentru soiurile timpurii, 15-20 aprilie sau 1-10 mai pentru soiurile de vară şi 25 iunie - 5 iulie pentru soiurile de toamnă. Răsadul se plantează pe teren modelat, care, în prealabil, cu 5 - 7 zile, a fost erbicidat.

Leguminoasele anuale au rol ameliorator fiindca imbogatesc solul in azot. Ele elibereaza terenul devreme si deci acesta poate fi pregatit pentru semanaturile de toamna. Sunt cuprinse in aceasta grupa: mazarea, fasolea, soia, lintea, nautul, lupinul, bobul mazarichea, latirul si fasolita. Se cultiva dupa cereale paioase si dupa prasitoare. Sunt foarte bune premergatoare pentru cereale paioase de toamna si mai ales pentru grau.

Prasitoarele si acestea au rol ameliorator prin aratura adanca, ce se aplica, prin ingrasarea cu ingrasaminte organice si prin efectul prasilelor. Se pot cultiva dupa leguminoase perene, telina si indeosebi dupa cereale paioase. Unele dintre prasitoare pot fi cultivate dupa alte prasitoare sau dupa ele insesi.

Cerealele paioase dintre acestea, cerealele de toamna cer premergatoare timpurii, au nevoie de apa in sol pentru germinatie si de mult azot pentru crestere si dezvoltare. Ele elibereaza devreme terenul. Cele mai bune productii se obtin daca au fost semanate dupa leguminoase anuale. Cerealele de primavara se cultiva adesea dupa prasitoare, dar reusesc si dupa cereale de toamna.

Plantele tehnice se cultiva dupa cereale paioase si plante prasitoare, sunt bune premergatoare pentru culturi de primavara.

Leguminoasele perene in aceasta grupa se incadreaza lucerna, trifoiul, spaceta si ghizdeiul. Se cultiva dupa prasitoare, cereale paioase. Cand se cultiva in amestec cu graminee perene, acolo unde reuseste un astfel de amestec, se poate cultiva acest amestec dupa aceleasi plante ca si leguminoasele perene.

Ceapa se cultiva pentru bulbi, frunze şi tulpina falsa. Bulbii se folosesc pentru prepararea unei game foarte diversificate de mâncãruri, cât şi in industria conservelor. Sub formã de ceapã verde se foloseşte pentru consum in stare proaspãtã.

Ardeiul are cerinte deosebite privind caldura, umiditatea si lumina. Necesita caldura multa, incetinind si apoi incetand cresterea la temperaturi sub 15 grade Celsius. Umiditatea redusa si lipsa de lumina mai ales cand temperatura este ridicata determina ca florile sa nu mai fie roditoare. Fiind foarte pretentios fata de umiditate, in timpul vegetatiei se vor aplica 9-10 udari. La inceput, in primele 2 saptamani de la plantare, ardeiul nu se uda aproape deloc pentru a nu raci solul insa, pe masura ce vremea se incalzeste, numarul udarilor creste; de asemenea trebuie sa creasca si cantitatea de apa la o udare.
Avand radacini mai putin profunde, are nevoie de un sol bine afanat, desfundat din toamna si bine ingrasat. Odata cu desfundatul terenului se administreaza si ingrasamintele - ingrsamant natural. Productia de ardei poate fi esalonata pe cea mai mare parte a anului sub forma de productie extratimpurie, timpurie, de vara si de toamna. In perioada rece, ardeiul se cultiova in spatii protejate - rasadnita calda, solariu. Pentru productia de toamna, in vederea obtinerii rasadului, semanatul se face in perioada 15 martie- 15 aprilie, in rasadnita calda. Semantul se face in randuri la distanta de 5-6 cm si 5 cm pe rand. La plantare pe locul definitiv, rasadul se scoate cu pamant cat mai mult la radacina.

Pentru culturile de vara si toamna, ardeiul se planteaza la locul definitiv in cursul lunii mai si la inceputul lunii iunie, dupa recoltarea culturilor premergatoare semanate primavara devreme. In primaverile reci, daca acestea intarzie in vegetatie, se vor forta prin acoperire cu folii de polietilena. Distanta de plantare este de 40 cm intre randuri si 30 cm pe rand.
Lucrarile de ingrijire sunt cele obisnuite pentru distrugerea crustei si buruienilor, precum si pentru afanarea si aerisirea solului. Se aplica cele 9-10 udari de-a lungul duratei de vegetatie ori de cate ori este nevoie. Nu se uda in primele 14 zile dupa plantare. Se aplica ingrasarea suplimentara. Recoltarea se face pe masura ce ardeii au ajuns la maturitatea de consum.

Potrivit unui studiu prezentat în conferinţa de lansare a noii filiale Rapool Ring România, evoluţia producţiei de rapiţă la nivel global a fost în creştere în ultimii 50 de ani. „În ultimii 50 de ani producţia de rapiţă a crescut cu 2,24 la sută (n.r. 0,26 deca tone pe hectar). Dacă ne uităm la ultimii 20 de ani, avem creştere asemănătoare, respectiv 0,3 deca tone pe hectar. Zona europeană ocupă un loc fruntaş în zona ocupării rapiţei”, a declarat Frank Grosse, director al diviziei internaţionale din cadrul Rapool-Ring GmbH.

În Uniunea Europeană, în ultimii 50 de ani, producţia de rapiţă a fost de 0,24 deca tone pe hectar, iar în ultimii 20 de ani de 0,53 dt/ha. În ceea ce priveşte România, recolta este de 0,38 dt/an, în ultimii 20 de ani, în timp ce în Polonia de 0,54, în Marea Britanie 0,27, în Franţa 0,24, iar în Germania de 0,67 dt/ha.

Situaţia economică a întregului an depinde de hotărârile luate acum cu privire la ce culturi vom înfiinţa în această primăvară şi modul judicios de valorificare a fiecărei ,,palme” de pământ.

În deciziile pe care le luaţi, există câteva direcţii obligatorii de care trebuie să ţineţi seama, precum:

- obligaţiile contractuale deja încheiate şi care trebuie respectate;

- plantele cultivate în anul anterior, în funcţie de care trebuie să stabiliţi ce veţi cultiva pentru a asigura o rotaţie bună a culturilor, ştiut fiind faptul că alegerea corectă a plantelor premergătoare este cea mai ieftină cale de combatere a buruienilor, bolilor, dăunătorilor, dar şi o condiţie pentru valorificarea cât mai eficientă a potenţialului de fertilitate a solului şi a efectului remanent al îngrăşămintelor aplicate în anul anterior;

- asigurarea necesarului de furaje pentru efectivele proprii de animale;
- posibilităţile de aprovizionare cu îngrăşăminte şi pesticide pentru a susţine un nivel corespunzător tehnologiei de cultură;

- stadiul de efectuare a lucrărilor de bază ale solului, respectiv situaţia ogoarelor realizate, a suprafeţelor scarificate, a fertilizărilor cu îngrăşăminte organice şi cu îngrăşăminte pe bază de fosfor şi potasiu administrate odată cu ogoarele;

- suprafeţele care nu au putut fi încă arate şi care urmează a fi lucrate în ferestrele bune de lucru din această perioadă;

- culturile tehnice care au revenit în atenţie atât prin preţurile pe care le oferă beneficiarii, cât şi prin sprijinul acordat cultivatorilor, asigurându-le sămânţa, îngrăşămintele necesare şi alte avantaje, culturi cum sunt: sfecla pentru zahăr, tutunul, şofrănelul ş.a.;

- refacerea rezervei de apă a solului, după o toamnă extrem de secetoasă şi un început de iarnă cu precipitaţii puţine, fapt care ne obligă să ne orientăm spre culturile cu necesar mai redus de apă, deci rezistente la secetă;

- posibilităţile de irigare, care pentru cei mai mulţi dintre fermieri sunt puţine sau inaccesibile prin cheltuielile pe care le impun, dar şi prin faptul că debitele surselor de apă sunt mult reduse.

Pentru culturile de primăvară care se vor înfiinţa pe suprafeţe care nu au fost fertilizate sub arătură cu fosfor şi potasiu se vor procura numai îngrăşăminte complexe, dozele necesare fiind cele specifice fiecărei culturi.

Este obligatoriu să alegem îngrăşăminte care să corespundă particularităţilor solului pe care se aplică. Cei care dispun de soluri cu reacţie acidă, respectiv cu valoarea pH-ului sub 7, să se orienteze spre îngrăşăminte cu azot cu reacţie bazică (exemplu: Nitrocalcar), cei care lucrează soluri cu reacţie bazică, deci soluri în diferite stadii de salinizare, cu pH-ul mai mare de 7, se vor orienta spre îngrăşăminte cu azot cu reacţie acidă (exemplu: sulfat de amoniu). Azotatul de amoniu este bine valorificat de plante pe solurile cu reacţie neutră, pH 7, dar şi pe cele cu reacţie slab acidă până la slab alcalină.

Cantitatea de îngrăşăminte cu azot care rezultă din calcul se va reduce cu câte 2 kg pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicată direct culturilor care urmează şi cu 1 kg pentru fiecare tonă de gunoi aplicat plantei premergătoare.

Doza de fosfor se va reduce cu 1 kg P2O5 pentru o tonă de gunoi aplicat direct culturii care urmează şi cu 0,5 kg P2O5 pentru fiecare tonă de gunoi aplicat plantei premergătoare.
Fermierii din zonele cu soluri acide, dacă se pot aproviziona cu carbonat de calciu de la combinatele de îngrăşăminte chimice, trebuie să aibă în atenţie că acest material mai conţine şi 2-5% azot rezidual.

Aceasta înseamnă că aplicând numai 2 t/ha de carbonat de calciu cu azot rezidual, practic se administrează şi până la 100 kg azot s.a., cantitate care vă asigură întregul necesar.

Valoarea mare a preţului îngrăşămintelor impune multă chibzuinţă în stabilirea necesarului pentru fiecare cultură şi respectiv pentru fiecare parcelă în parte.

Substratul de pământ. Smochinul preferă solurile cu reacţie neutră, cu un PH între 6,5 şi 7, 5. Soluri bogate în nisip şi argilă, dar şi îmbogăţite cu gunoi de grajd. Dacă doriţi să plantaţi în grădină atunci cel mai indicat este să faceţi o groapă din toamnă, de dimensiuni destul demari, măcar 80 x 80 x 80 cm, sau chiar de 100 x 100 x 100 cm, pentru a putea înlocui la plantare acest gol cu pământ de împrumut, pentru a-i da posibilitatea să se dezvolte puternic din primul an. Se poate face şi primăvara devreme această groapă, iar plantarea obligatoriu de făcut primăvara, în luna martie, maxim luna aprilie. Dacă a-ţi cumpărat o plantă la ghiveci în perioada de vară, păstraţi până la primăvara următoare în ghiveci, pentru iernare dacă il mutaţi pe timp de iarnă într-o cămară neîncălzită este de ajuns. Pe timpul iernii îşi pierde frunzişul.

Apa. Dacă îl păstraţi la ghiveci, este indicat să-l udaţi cu apă de ploaie. Pe timpul verii atenţie mare la substrat pentru că expunându-l la soare va consuma foarte repede apa din substrat, trebuie udat regulat dar fără să băltească apa pe sol.

Fertilizare. Normală ca la orice arbore fructifer, toamna îngrăşarea cu gunoi de grajd, iar în timpul vegetaţiei căteva fertilizări suplimentare este suficient. Deasemeni, dacă păstraţi planta primul an la ghiveci , aplicaţi o dată la 2 săptămâni în apa de udat căteva fertilizari pe timpul verii, până în luna septembrie, cu îngrăşăminte lichide de formula 20-20-20, chiar şi fertilizări foliare sunt binevenite.

In Romania, cultura smochinului este dificilă, necesitând terenuri nisipo-argiloase, cred că în zona Dobrogea ar putea fi încercat, şi în sudul ţării, câmpia dunării. În mediul natural creşte sub formă de arbore, numai cultivarea sub formă de arbore poate să aducă o fructificare bogată, el având tendinţa de a se forma singur după o dirijare prealabilă prin curăţări specifice. Sistemul radical se dezvoltă foarte puternic, smochinul fixându-se bine în pământ, ceea ce în condiţii climatice corespunzătoare face să-şi dezvolte o coroană pe măsură.

Smochinul este o specie care rodeste timpuriu (anul III de la plantare) si, daca este cultivat in zone adapostite si cu climat bland, da doua recolte pe an. Smochinul are nevoie de soare direct, de locuri însorite cu veri călduroase pentru a fructifica pe măsură. Pe timp de iarnă poate rezista la temperaturi de până la – 10 grade celsius.

Solul. Smochinul preferă solurile cu reacţie neutră, cu un PH între 6,5 şi 7, 5. Soluri bogate în nisip şi argilă, dar şi îmbogăţite cu gunoi de grajd. Dacă doriţi să plantaţi în grădină atunci cel mai indicat este să faceţi o groapă din toamnă, de dimensiuni destul demari, măcar 80 x 80 x 80 cm, sau chiar de 100 x 100 x 100 cm, pentru a putea înlocui la plantare acest gol cu pământ de împrumut, pentru a-i da posibilitatea să se dezvolte puternic din primul an.

Se poate face şi primăvara devreme această groapă, iar plantarea obligatoriu de făcut primăvara, în luna martie, maxim luna aprilie. Dacă aţi cumpărat o plantă la ghiveci în perioada de vară, păstraţi până la primăvara următoare în ghiveci, pentru iernare dacă il mutaţi pe timp de iarnă într-o cămară neîncălzită este de ajuns. Pe timpul iernii îşi pierde frunzişul.

Fiind o specie iubitoare de caldura (climat cald) si de multa lumina, s-au obtinut multe selectii la Statiunea de Cercetare si Productie Pomicola Drobeta Turnu Severin, care este asezata intr-o zona favorabila culturii acestei specii.

Trebuie mentionate selectiile Drobeta-1, Drobeta-3 si Svinita-1 obtinute de colectivul de cercetare de la aceasta statiune de unde cei interesati pot procura si material saditor.

Biloanele sunt un amestec de rumegus cu pamant, inalte de 40-60 cm fata de cota naturala a terenului si late de 0.8 – 1 m care se formeaza paralel pe intreaga lungime a parcelei. Solutia tehnica cea mai eficienta pentru infiintarea unei culturi intensive de afini este plantarea pe biloane. Pentru realizarea acestor biloane se scarifica solul, se ara adanc (30-35cm), se ierbicideaza, se discuieste, se frezeaza, se picheteaza terenul, se marcheaza randurile, se formeaza un sant cu trupita pe randurile trasate, se aseaza deasupra randului rumegusul, de pe margini se ridica pamant care se amesteca cu rumegusul, se aranjeaza randul drept, se instaleaza furtunul de irigat, se aseaza folia sau panza agrotextila care se fixeaza pe margini in pamant, folia se decupeaza in locul unde urmeaza sa fie plantati arbustii si se planteaza. Intre randuri pamantul trebuie nivelat, iar ca o recomandare sugeram mentinerea acestei suprafete ca si gazon prin inierbare.
Afinul se poate planta la 0,7-1m unul de altul pentru a forma un rand compact in cazul culturilor intensive. Daca se doreste cresterea acestora ca specimene individuale (nu in cultura intensiva) se pot planta la 1.8 m unul de altul. In cazul plantarii pe randuri compacte, distanta dintre randuri trebuie sa fie intre 2,5 – 3 m in functie de echipamentele pe care le veti folosi la intretinerea fermei de afini sau la recoltarea afinelor. Noi recomandam o distanta de 80 de cm intre plante si 3 m intre randuri.

Perioada optima de plantare este toamna si primavara. Insa datorita faptului ca afinii pe care noi ii oferim sunt livrati in ghiveci cu sol la radacina (turba), ei pot fi plantati in tot timpul anului cu exceptia perioadei cand solul este inghetat, insa conditia esentiala este sa poata fi udati imediat dupa plantare daca sunt plantati in perioada de vegetatie.

Afinii se dezvolta cel mai bine in soluri acide, cu un pH situat intre 4,5 – 5,5, cu un aport bun de materie organica afanat si bine drenat. Corectarea parametrilor solului se face prin inglobarea in sol a unui amestec de rumegus de conifere si/sau turba, precum si alti corectori de aciditate, dupa caz. Dozarea amestecurilor de turba, rumegus si corectori de aciditate trebuie facuta in baza unei analize de sol.

De aceea este important sa se faca analize de sol inca din faza de proiect, pentru a putea evalua cat mai realist costurile si necesarul de substante pentru corectarea parametrilor solului. In lipsa unui sol corespunzator, care sa aiba mai ales aciditatea in intervalul mentionat si care este sarac in materie organica, cultura de afin se va dezvolta lent si cu multe pierderi de plante si recolta.

Sfecla de zahăr este o bună premergătoare pentru grâul de toamnă dacă recoltatul ei se face mai timpuriu. Pe măsură ce data recoltării se apropie de epoca de semănat a grâului de toamnă, valoarea sfeclei de zahăr ca premergătoare pentru grâu se reduce. Totuşi, trebuie reţinut că, după sfecla de zahăr solul rămâne afânat şi fertil, elemente ce asigura condiţii favorabile culturii de grâu de toamnă.
Floarea-soarelui este o premergătoare corespunzătoare pentru grâul de toamnă, în general mai bună decât porumbul. Întrucât dupa floarea-soarelui se însămânţează suprafeţe mari de grâu de toamnă, trebuie luate măsurile pentru eliberarea cât mai timpurie a terenului şi pregătirea solului în cele mai bune condiţii.
Recoltarea Florii-Soarelui de pe suprafetele ce urmează a fi semănate cu grâu trebuie realizată până la jumătatea lunii septembrie. Grâul semănat după floarea-soarelui trebuie atent îngrăşat cu îngrăşăminte minerale. Sunt neindicate în cultura de grâu ca premergătoare sorgul, iarba de Sudan, dughia şi meiul. După aceste plante, în special după sorg şi iarba de Sudan, solul rămâne sărac în apă, motiv pentru care nu se poate lucra bine, iar grâul răsare şi vegetează în condiţii necorespunzătoare. În plus, după recoltarea sorgului, se dezvoltă în sol anumite microorganisme, care concurează grâul în folosirea azotului şi a altor elemente nutritive.

În general, numai 17-20% din suprafaţa semănată cu grâu de toamnă poate să urmeze după cele mai bune plante premergătoare. Restul se însămânţează fie după porumb sau după alte plante cu recoltare târzie (sfeclă de zahăr, floareasoarelui etc.), fie după el însuşi.
Porumbul pentru boabe este, în general, o premergătoare mediocră pentru grâul de toamnă. În momentul recoltării porumbului, în cea mai mare parte dintre ani, solul este sărac în apă, din care cauză, după porumb, solul se pregăteşte mai greu. Rareori după porumb solul se poate pregăti în condiţii optime pentru grâul de toamnă, şi anume numai când în luna septembrie sau la începutul lunii octombrie cad suficiente cantităţi de precipitaţii. După cultura de porumb, există deseori pericolul întârzierii semănatului grâului de toamnă. Cu toate aceste neajunsuri, cultivarea grâului de toamnă după porumb (pe suprafeţe întinse) este obligatorie, deoarece ambele plante ocupă împreună circa 60% din suprafaţa arabilă a ţării, iar în zonele cerealiere adeseori chiar mai mult.
Cercetările întreprinse în România în ultimii ani au pus în evidenţă faptul că porumbul devine o plantă premegătoare bună pentru grâul de toamnă, dacă se realizează: cultivarea unor hibrizi timpurii şi semitimpurii; aplicarea la porumb a unor cantităţi mari de îngrăşăminte organice şi minerale; însămânţarea porumbului în arătura adâncă de toamnă; executarea în cultura porumbului a unor lucrări de îngrijire corespunzătoare; eliberarea terenului cultivat cu porumb în cel mai scurt timp; pregătirea solului pentru grâul de toamnă imediat după recoltarea porumbului; folosirea obligatorie la grâul cultivat după porumb a îngrăşămintelor minerale. Prin aceste măsuri, producţia de grâu cultivat după porumb se ridică, în anii favorabili, la nivelul producţiei ce se obţine după cele mai bune plante premergătoare.

Între plantele premergătoare grâului de toamnă cu recoltare timpurie se înscrie şi orzul de toamnă. El este considerat ca bună plantă premergătoare numai atunci când solul nu este infectat de boli şi dăunători comuni („îngenuncherea tulpinilor”, gândacul ghebos ş.a.). Ţinând seama de suprafaţa mare ce se seamăna cu grâu de toamnă şi de cerinţele acestei plante faţă de pregătirea solului, trebuie luate în considerare ca plante bune premergătoare şi porumbul cultivat pentru siloz şi eventual (în condiţii de irigare) soia pentru boabe. Porumbul pentru însilozare primeşte cantităţi corespunzătoare de îngrăşăminte organice, lasă terenul curat de buruieni şi se recoltează cu mult timp înaintea porumbului pentru boabe. Totuşi, terenul rămâne mai sărac în apă şi condiţiile de pregătire a solului sunt inferioare decât după alte plante care se recoltează mai timpuriu.
Ţinand seama că o mare parte din suprafaţa semănată cu grâu se repartizează, în general, după plante cu recoltare târzie, porumbul pentru însilozare prezintă o importanţă deosebită ca premergătoare pentru grâul de toamnă. Soia, ca plantă leguminoasă, aduce importante îmbunătăţiri fertilităţii solului. Ea nu trece totuşi în rândul unor premergătoare foarte bune pentru grâul de toamnă, deoarece soia se recoltează destul de târziu şi, dacă se ia în considerare şi eliberarea terenului de resturile vegetale, se constată că timpul până la semănatul grâului în epoca optimă este insuficient pentru pregătirea solului în cele mai bune condiţii. Cu toate aceste neajunsuri, soia poate îndeplini cerinţele unei premergătoare corespunzătoare pentru grâul de toamnă dacă se cultivă soiuri de grâu cu o perioadă de vegetaţie mai scurtă şi dacă se seamănă mai timpuriu. Suprafeţele semănate cu aceste plante prezentate anterior ocupă circa 40% din suprafaţa semănată cu grâu de toamnă.

În grupa plantelor premergătoare ce se recoltează timpuriu reţin atenţia: leguminoasele (mazărea, fasolea, borceagul de toamnă şi de primăvară, trifoiul roşu), rapiţa, inul de ulei, inul de fuior, porumbul masă verde şi siloz. La acestea se mai adaugă şi alte plante care se recoltează timpuriu, cu toate că ele se cultivă pe suprafeţe mai mici.
Dintre leguminoasele pentru boabe cu recoltare timpurie, mazărea şi fasolea ocupă locul cel mai important, iar dintre leguminoasele furajere, borceagul şi trifoiul roşu. De ce mazărea? După mazăre, solul rămâne bogat în azot, curat de buruieni şi, în general, cu suficientă umiditate; mazărea eliberează terenul foarte timpuriu, în lunile iunie şi iulie. Cand grâul este cultivat după mazăre, azotul nitric, azotul amoniacal şi fosforul solubil se găsesc în sol pe tot timpul vegetaţiei în cantităţi mai mari decât atunci când grâul este cultivat după porumb, de exemplu (mai mult cu 49% azot nitric şi cu 50% azot amoniacal), sau după grâu. În unii ani secetoşi, umiditatea solului în cultura grâului cultivat după mazăre a fost mai mare cu până la 31%; de asemenea, în anii secetoşi, producţia de grâu cultivat după mazăre este mai mare decât producţia obţinută după alte premergătoare.
Fasolea, ca plantă premergătoare pentru grâul de toamnă, este apropiată ca importanţă şi ca rezultate de producţia obţinută de mazăre. Considerentele pentru care fasolea este o plantă excelentă premergătoare pentru grâul de toamnă sunt, în general, cele menţionate la cultura de mazăre. Borceagul de toamnă are aceeaşi valoare ca mazărea şi fasolea, plante agricole prezentate anterior. El se recoltează foarte timpuriu, lasă solul afânat şi curat de buruinei, reavăn şi bogat în azot. După borceagurile de toamnă, solul se pregăteşte în condiţii optime pentru culturile ce urmează a fi semănate. Şi borceagul de primăvară lasă condiţii foarte bune pentru grâul de toamnă, cu toate că, în cazul când se recoltează pentru fân, recoltarea se face mult mai târziu. După recoltarea borceagului de primăvară, solul este suficient de umed pentru a putea fi pregătit corespunzător. Trifoiul roşu, cosit pentru nutreţ, este o excelentă plantă premergătoare pentru grâul de toamnă.
După trifoi, solul rămâne bogat în azot şi substanţă organică, structurat şi umed. Se impune extinderea pe solurile grele, acide, a sistemului de agricultură cu trifoi, cultura grâului fiind deosebit de recunoscătoare faţă de această plantă amelioratoare. Rapiţa de toamnă, inul pentru ulei, inul pentru fuior, cânepa pentru fuior, cartoful cultivat pentru consumul timpuriu şi sfecla de sămânţă sunt plante care, în rotaţia culturilor, trebuie să ocupe solele care urmează să se cultive cu grâu de toamnă. Aceste plante se recoltează la începutul şi mijlocul verii, rămânâd la dispoziţie timp suficient pentru pregătirea pământului în cele mai bune condiţii. După aceste plante, grâul de toamnă asigură practic, aceleaşi producţii pe care le asigură, după cultivarea sa, având ca premergătoare mazărea.

Pentru grâul de toamnă, cele mai bune culturi premergătoare sunt cele care se recoltează timpuriu, deoarece solul se poate ara la adâncimea corespunzătoare, fără a scoate bulgări, încă din sezonul umed. Pe parcursul verii, solul acumulează apă, nitraţi etc., iar terenul se menţine curat de buruieni, până la semănat, prin diferite lucrări.
Pe măsură ce plantele eliberează terenul mai târziu (în vară şi în toamnă), condiţiile de pregătire a solului devin mai puţin favorabile; solul are mai puţină apă, arătura este mai bolovănoasă, nitrificarea este mai redusă. Indiferent de timpul când se recoltează, plantele premergătoare grâului de toamnă trebuie să lase terenul afânat, curat de buruieni, fără boli şi dăunători şi în bună stare de fertilitate.

Înfiintarea culturilor floricole în câmp se poate efectua fie prin semănat direct, fie prin răsad.
Nivelarea terenului. Se realizează mecanizat, cu nivelatorul în agregat cu tractorul, iar pe suprafeţe mici (în parcuri şi grăgini), manual cu sapa, lopata şi grebla.
Fertilizarea. Pentru menţinerea în sol a unui nivel optim de substanţe nutritive, uşor asimilabile pentru plantă, se aplică în fiecare an îngrăşământ organic şi mineral.
Toamna, odată cu pregătirea terenului, se aplică îngrăşăminte organice ca: gunoiul de grajd şi maraniţă. Ele împrăştiindu-se pe suprafaţa solului doar atunci când se pot încorpora sub breazdă prin arătură pentru a evita pierderi de elemente nutritive. Mraniţa se foloseşte doar în cazul în care se înfiinţează cultura imediat după pregătirea terenului.
Alături de îngrăşămintele organice, se aplică şi îngrăşămintele pe bază de fosfor şi potasiu. Îngrăşămintele cu azot se administează, jumătate la înfiinţarea culturii, cealaltă jumătate fiind administrată în perioada de vegetaţie (fazial). În cazul culturilor care se înfiinţează prin bulbi şi tuberobulbi, îngrăşământul organic se va aplica culturilor precedente.
Mobilizarea solului se realizează la o adâncime de 25 – 30 cm. Pe suprafeţe mari, se face cu plugul în agregat cu tractorul, iar pe suprafeţe mici, manual, cu hârleţul.
Pentru culturile de primăvară, arătura de toamnă se lasă în brazdă crudă (nemărunţită), pentru ca solul să fie supus îngheţului din timpul iernii, pentru distrugerea germenilor patogeni, iar alternanţa cu perioada de dezgheţ să favorizeze formarea structurii glomerulare, asigurând o bună curculaţie a apei şi aerului.
Mărunţirea solului. Pregătirea patului germinativ se face mecanizat, cu grapa în agregat cu tractorul, pe suprafeţe mari, şi pe suprafeţe mici, manual, cu sapa sau grebla.
Modelarea solului se realizează sub formă de brazde înălţate sau straturi despărţite prin rigole, prin care se poate scurge apa, în vederea irigării.