Culturi.NET

Zmeurul se cultivă pentru fructele sale deosebit de apreciate atât pentru consumul în stare proaspătă, cât şi pentru industrializare sub formă de dulceaţă, compot, gem, sirop, suc, îngheţată etc. Această valoare ridicată este dată de conţinutul complex al fructelor: 4,5-10,6% zaharuri, 1,1-2,3% acizi organici, 0,5-2,8% pectine, 1,2% proteine, săruri de K, P, Ca, Mg, Mn, Na, Zn, Cu, Fe, etc., vitamina B1,B2,D,P,C (25mg/100g).
Plantaţia de zmeur intră repede pe rod (dupa un an de zile) şi permite recuperarea investiţiilor în timp scurt.
Plantarea se face în gropi cu dimensiunile de 40/40/40 cm sau dacă solul nu este arat de 60/60/40 cm, şi în şanţuri executate cu plugul la 30/32 cm adâncime.
Distanţa pe rând între plante este de 40-50 cm, iar între rânduri, în funcţie de sistemul de conducere:
- cultura în benzi cu spalieri – 2,5-3 m;
- cultura sub formă de gard fructifer – 2,5-3 m;
- cultura sub formă de evantai – 1,5-2,5 m, iar distanţa pe rând 1-l,2 m;
- cultura pe araci -1,2 m.
Cultura se pretează la orice tip de sol, dar recolte maxime se obţin pe soluri fertile, calde şi reavene. Majoritatea soiurilor de zmeur necesita sistem de sustinere. Fiind autofertile, soiurile de zmeur nu au nevoie de polenizatori.

Zmeurul creşte în toate terenurile, chiar în cele sărace. Pentru o cultură rentabilă însă, zmeurul trebuie plantat într-un sol bogat, afânat, relativ umed dar nu rece, şi care nu e cuprins vara de secetă. În terenurile cu solurile compacte, unde chiar stagnează apa, zmeurul nu reuşeşte. De aceea în terenuri umede, plantaţiile de zmeur vor ocupa locurile ceva mai ridicate, unde pânza freatică ajunge până la cel mult 1 m de suprafaţa solului.
Pe terenurile uscate cultura zmeurului nu reuşeşte, întrucât lăstarii anuali se dezvoltă slva, tufa are vitalitate redusă şi producţia este mică şi de calitate inferioară.
Solurile cu pH 5.6 - 6.5 sunt corespunzătoare creşterii şi rodirii zmeurului. Pe solurile turboase amendate cu var, având un pH de 6-6.5, zmeurul dă recolte bogate.
Pentru a produce material săditor necesar înfiinţării culturilor şi plantaţiilor de zmeur, se folosesc mai multe procedee de înmulţire şi anume dracotajul, butăşirea, marcotajul şi despărţirea de plantă-mamă.
Astfel, soiurile din grupa zmeurului roşu comun şi a zmeurului american se înmulţesc uşor prin drajoni şi despărţirea tufelor. Soiurile provenite din zmeurul negru şi zmeurul purpuriu, se înmulţesc prin marcotaj şi butăşire.

Denumire stiintifica: Leucanthemum superbum (vechia denumire: Chrysanthemum maximum) (denumire in engleza: Shasta daisy)

Denumire populara: Margarete

Tipul de planta: Perena

Inaltime: 30-90 cm

Intindere: 30-90cm

Lumina si temperatura: Prefera locurile insorite sau partial umbrite.

Flori, frunze, fructe: Flori albe care infloresc de la sfarsitul primaverii pana la inceputul verii. Frunzele raman verzi pe toata perioada de vegetatie.

Solul: Cresc in orice tip de sol dar prefera solurile fertile si bine drenate. Radacinile putrezesc relativ repede iarna daca sunt plantate in soluri imbibate cu apa.

Udarea: Moderata. Au nevoie de putina apa; udati-le in perioadele de seceta. Se uda regulat in primul lor sezon dupa plantare pentru a forma radacini viguroase.

Aerul: Nu au cerinte.

Ingrãsãminte: Se poate administra un fertizator cu o formula 0-20-20 la inceputul primaverii si este de preferat sa fie plantate in soluri bogate in materie organica.

Inmultire: · Prin seminte: se insamanteaza in minisere in februarie; germinarea dureaza 7-14 zile. Semintele se acopera cu un strat subtire de pamant. Vor inflori din primul an.
Direct afara se insamanteaza la inceputul primaverii. Vor inflori incepand cu al doilea an.
· Prin divizare, la inceputul primaverii (nu vara sau toamna; partea centrala a tufei se arunca daca este uscata sau mai putin viguroasa)
· Prin butasi plantati in soluri bine drenate.

Transplantare: Se lasa 30-60 cm intre tufe.

Conditii de iernare: Varietatile cu o singura floare pe tulpina sunt mai rezistente la frig. Zone climatice: 4-9. Iarna se acopera cu un strat de mulch (fan sau ramurele de brad, aplicate dupa primul inghet)

Boli si dãunãtori: Sunt rezistente, in general.

Îngrijire, particularitãti: Se divid la 3-4 ani pentru a preveni inghesuirea.

Se pot planta in mijlocul sau fundalul straturilor mixte de flori; sunt potrivite pentru gradinile rustice.

Florile trecute se indeparteaza pentru a prelungi perioada de inflorire.

Au o viata scurta, dar divizandu-le regulat sau lasandu-le sa formeze seminte se pot pastra multi ani in gradina.

Nu sunt mancate de iepuri sau de caprioare.

Pentru buchete, florile se taie cand sunt complet deschise. Rezista 7-10 zile in apa.

Specii si varietãti:
'Aglaia': 60 cm inaltime, flori duble
'Alaska': 60 cm au o singura inflorire.
'Sedgewick': 30-45 inaltime, este o specie pitica cu flori semi-duble.
'Thomas Killin': 60-90 cm flori semi-duble cu centru florii alb-crem.

Margaretele care cresc pe camp se pot cultiva si in ghivece mari sau direct in gradina, intr-un loc insorit, in pamant fertilizat si usor drenabil. Pentru ca planta sa aiba o forma compacta si multi boboci, tulpinile trebuie retezate din cand in cand pentru a se stimula ramificarea tufei.

Alege un loc insorit, un sol fertilizat si usor drenabil (nisipos de preferat) si planteaza margaretele in spatiul respectiv. Doar in astfel de conditii margaretele se vor dezvolta la capacitate maxima si vor avea un aspect deosebit.

Chiar daca ulterior mai poti adauga fertilizator pentru a stimula cresterea si dezvoltarea margaretelor, poti adauga in sol un compost format din frunze uscate si ingrasamant natural care sa hraneasca radacinile.

Margaretele se pot inmulti atat prin seminte, cat si prin divizarea tufelor, primavara si toamna. De asemenea, margaretele se pot inmulti si prin butasi, din portiuni de la varful tulpinii care se planteaza intr-un amestec de pamant, nisip si turba in parti egale, iar ghiveciul se mentine intr-un spatiu umbrit pana la aparitia radacinilor.

De asemenea, in ceea ce priveste inmultirea prin seminte, acestea se seamana primavara, iar daca plantele ies prea dese, in pamant vor ramane doar cele mai viguroase.

Perioada ideala pentru plantat este toamna, in septembrie, si se poate intinde pana in noiembrie (in functie si de vreme).
Lalelele necesita locuri insorite si un compost usor fertil, in care se mentine o permnenta umiditate. Plantarea bulbilor se efectueaza in septembrie, intr-o compozitie de pamant de flori amestecat cu putin calcar. Udarile trebuie sa fie regulate si se intensifica cand plantele incep sa creasca.
Ca regula, dupa inflorire, bulbii de lalele se scot din pamant si apoi ei sunt replantati, doar in luna septembrie asa cum am precizat mai sus.
Plantarea se face pe soiuri, mai intai plantam soiurile timpurii, apoi cele semitimpurii si pe urma cele tardive. Distanta de plantare intre randuri poate varia intre 15 si 25 cm, iar pe rand 10-20 cm.

Dupa ce se scutura florile, se taie tija si se lasa frunzele, caci bulbul are nevoie de ele pentru dezvoltare. Iar dupa ce frunzele se vestejesc, asta se intimpla in iunie (depinde si de zona in care locuiesti, cimpie deal munte) jumatatea lui iulie, se scot bulbii (cepele) si se pastreaza la loc ferit de soare dar bine aerisit. Se planteaza in Septembrie-Noiembrie, la adancime dubla inaltzimii bulbului, cu virful in sus.
Primavara trebuie ales rasadul cu doua frunze pentru plantat, asa sigur infloresc si in anul plantarii, nu neaparat in al doilea an, trebuie rasadul sadit, sa se acopere cu pamant intreaga tulpina alba de sub frunze.

Sunt originare din sudul Europei, nordul Africii și Asia, din Anatolia și Iran (unde floarea este reprezentată pe drapelul național) până în China și Japonia. Zonele cele mai diversificate în ceea ce privește speciile de lalele sunt Munții Pamir, Munții Hindu Kush și stepele din Kazakhstan.

Florile de muşeţel vor fi culese în zile însorite, în timpul prânzului când florile ligulate au poziţie perpendiculară pe capitul şi când 50% din florile tubuloase sunt deschise.
Recoltarea la muşeţel este o operaţiune dificilă, care necesită un volum mare de forţă de muncă, deoarece florile se deschid aproape în fiecare zi în perioada de înflorire maximă (lunile mai, iunie, iulie).
Este recomandat ca recoltările să fie efectuate la intervale de 2-3 zile, deoarece dacă se întârzie o parte din florile tubuloase se scutură. Se recoltează manual direct cu mâna sau cu recoltatorul metalic prevăzut cu un pieptăne. Recoltarea se efectuează prin balansarea recoltatorului la nivelul inflorescenţelor, care se rup, se strâng şi se colectează în cutie (L. Muntean, 1990).
Pentru ceaiuri se recomandă ca inflorescenţele să aibă un peţiol de 2 cm (Anela Dumitrescu, 1988). Dacă muşeţelul este recoltat pentru obţinerea de ulei volatil, atunci se poate recolta şi cu o maşină de recoltat furaje.
După recoltare, este recomandat ca materialul vegetal să fie transporat la centrul de prelucrare, pentru condiţionare şi uscare.
Uscarea la umbră este metoda cea mai răspândită, care este realizată în locuri curate şi bine aerisite, inflorescenţele fiind întinse în strat subţire pe o pânză sau pe o hârtie albă. Revistele, ziarele şi tipăriturile sunt contraindicate pentru acest scop deoarece materialul vegetal poate absorbi cerneala tipografică, ce este toxică. Poate fi uscat 1 kg de produs proaspăt la 1 m2 de spaţiu, iar randamentul de uscare este de 5:1 pentru inflorescenţe şi de 3-4:1 pentru herba. În timpul uscării, inflorescenţele vor fi întoarse din când în când pentru a nu se înnegri. Inflorescenţele nu trebuie să transpire, să mucegăiască sau să fermenteze prin încingere. Uscarea artificială trebuie realizată la cel mult 30-35oC.
Condiţiile de recepţionare pentru inflorescenţe prevăd următoarele: maximum 5% flori brunificate; nu se admit resturi de plantă sau tulpini; maximum 10% flori sfărâmate care trec prin site cu ochiuri de 3 mm; maximum 1% corpuri străine organice; maximum 0,25% corpuri străine minerale; cel mult 13% umiditate. În plus, conţinutul în ulei volatil trebuie să fie de minimum 0,4%.
Pentru herba proaspătă, se admit: maximum 0,1% corpuri străine minerale; maximum 1% corpuri străine organice; maximum 1% rădăcini. Pentru herba uscată, umiditatea trebuie să fie de cel mult 13%.
Producţia poate fi de 2000-3000 kg/ha inflorescenţe proaspete sau 800-1000 kg/ha inflorescenţe uscate.

Sămânţa utilizată pentru înfiinţarea culturii trebuie să fie sănătoasă, să provină din loturi semincere cultivate în sistem ecologic, să fie certificată şi să fie produsă din cultura precedentă, deoarece facultatea germinativă se poate pierde foarte uşor. Soiurile recomandate sunt „Mărgăritar” şi „Flora”. Puritatea fizică a seminţelor trebuie să fie de minimum 70%, iar germinaţia de minimum 50%.
Semănatul se va efectuat cu semănători universale (de tip SUP-21, SUP-29), adaptate pentru seminţe mici, la distanţa de 50 cm între rânduri şi cu o normă de sămânţă de 2-3 kg/ha. Adâncimea de semănat trebuie să fie de circa 0,5 cm. Seminţele pot fi amestecate cu nisip, cenuşă sau rumeguş, pentru o distribuire cât mai uniformă. Densitatea optimă a culturii este de 12-16 plante/m2. Se va semăna direct în câmp, în lunile august-septembrie. Este de dorit ca, până la venirea iernii, plantele să formeze o rozetă de frunze bine dezvoltate, care să le asigure o trecere bună peste iarnă.
Lucrările de îngrijire. Datorită răsăririi târzii (circa 50 zile) şi ritmului lent de creştere a plantelor de muşeţel la începutul perioadei de vegetaţie, există pericolul îmburuienării culturii.
De aceea, este necesar să fie menţinută sub control apariţia buruienilor şi să fie realizată combaterea acestora prin praşile şi pliviri repetate.
Atunci când plantele au 5-8 cm se va efectua răritul acestora. În fiecare an vor fi executate praşile şi pliviri pe rând, ori de cîte ori este necesar, în funcţie de gradul de îmburuienare a culturii. În loturile semincere, vor fi eliminate din lan plantele netipice, cele atacate de boli sau dăunători sau cele slab dezvoltate.
Pentru combaterea bolilor, ca de exemplu mana muşeţelului (Peronospora leptosphera), sunt recomandate tratamente în vegetaţie cu produse pe bază de cupru, precum zeama bordeleză, în concentraţie de 1%, sau oxiclorura de cupru (Champion 70 PU), în concentraţie de 0,4%. Pentru prevenirea atacului altor boli, cum este putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum), sunt recomandate respectarea rotaţiei, măsuri de ingienă culturală, realizarea unei densităţi optime şi a unei fertilizări echilibrate.
Ca dăunători, pot fi întâlnite larvele unor acarieni (Apion şi Tripeta), care pot fi combătuţi prin stropiri cu preparate obţinute din crăiţe sau coada şoricelului.

După eliberarea terenului de resturile vegetale ale plantei premergătoare, este recomandat un dezmiriştit, apoi arătura adâncă. Dacă solul este prea uscat, se recomandă mai întâi o lucrare de discuire, apoi, după ce cad precipitaţii mai abundente, poate fi efectuată arătura. Dacă nu poate fi efectuată o arătură de calitate, atunci terenul poate fi pregătit cu grapa cu discuri grea, care mobilizează solul la peste 10 cm adâncime.
În vederea semănatului, terenul trebuie foarte bine pregătit şi nivelat, deoarece seminţele de muşeţel sunt foarte mici. Din acelaşi motiv, este recomandat tăvălugitul atât înainte de semănat cât şi după semănat, pentru a asigura semănatul superficial şi o răsărire cât mai uniformă.

Musetelul este o specie anuala, erbacee. Cele mai favorabile conditii de cultura sunt in Campia Crisurilor si in Campia Timisului. De asemenea poate fi cultivat cu bune rezultate in sudul si estul tarii, in Campia Burzanului, Campia Baraganului, Campia Moldovei.
Cele mai bune premergătoare pentru muşeţel sunt plantele recoltate mai devreme şi care lasă solul curat de resturi vegetale şi de buruieni.
Nu este recomandată cultivarea muşeţelului după floarea-soarelui sau după porumb, deoarece acestea secătuiesc solul în elemente nutritive şi lasă o cantitate mare de resturi vegetale pe teren. Muşeţelul poate reveni pe acelaşi teren după 4-5 ani.
Cele mai indicate plante premergătoare sunt leguminoasele pentru boabe, borceagurile, precum şi cerealele păioase sau muştarul.

Cultura în câmp se poate înfiinţa primăvara devreme, înaintea culturilor de tomate, ardei, vinete, castraveţi etc., sau vara, după culturile care eliberează terenul până la 10-15 august (castraveţii de vară, cartofii timpurii, mazărea şi fasolea de grădină etc.).

Lucrările de pregătire a solului - Toamna, după desfiinţarea culturii anterioare şi efectuarea nivelării, se execută fertilizarea de bază cu îngrăşăminte chimice greu solubile (300-400 kg/ha superfosfat şi 200 kg/ha sare potasică) şi arătură la 28–30 cm adâncime.
Primăvara, imediat după ce se poate intra pe teren, se grăpează cu grapa cu colţi reglabili. La pregătirea terenului, se fertilizează cu 100-150 kg/ha azotat de amoniu sau 200-300 kg/ha complex III şi se erbicidează.
Modelarea terenului se face sub formă de straturi înălţate cu lăţimea la coronament de 94 cm sau 104 cm.

Înfiinţarea culturii se face direct în câmp, prin semănat direct, eşalonat în mai multe etape, la interval de 10–15 zile, în luna martie, pentru cultura timpurie şi în perioada 20 august-10 septembrie, pentru cultura de toamnă.
Pe suprafeţe mari se seamănă mecanizat, la 2-2,5 cm adâncime, 7 rânduri pe stratul înălţat cu lăţimea la coronament de 104 cm, după formula 62,5 + 12,5 cm x 7, utilizând 18-20 kg sămânţă la ha. Pe suprafeţe mici se seamănă în rânduri drepte (10–15 cm) sau chiar prin împrăştiere, folosind cantităţi mai mari de sămânţă (40-60 kg/ha).
Lucrările de întreţinere. Cultura se erbicidează sau se pot aplica 1-2 praşile pentru combaterea dăunătorilor.
Răritul plantelor se face la 2-3 cm între plantele de rând..
Combaterea dăunătorilor: pagube foarte mari pot să creeze purecii de pământ (Phyllotreta sp.) şi larvele de musca verzei (Delia brassicae). Se va aplica un tratament cu Fernos 50 PU 0.05% sau Fastac 10 EC 0.02 % sau oricare altă substanţă comercială recomandată împotriva acestor dăunători.
Recoltarea la ridichea de lună se face prin smulgere, în 2–3 reprize, pe măsură ce se formează şi se livrează cu frunze în legături de 5–10 bucăţi.
Producţia este 8–10 t/ha.

Tehnologia culturii ridichilor de vară şi iarnă - Pregătirea terenului şi a solului sunt asemănătoare cu cele de la cultura timpurie de ridiche de vară.
Înfiinţarea culturii pentru ridichea de vară se face prin semănat direct în câmp în perioada 15 martie -15 aprilie (în 2-3 etape)
Cultura de ridiche de iarnă se înfiinţează în cursul verii, în intervalul 15 iunie-15 august, utilizând o cantitate de sămânţă de 10-12 kg/ha la ridichea de vară şi 6–10 kg/ha la de ridichea de iarnă.
Seamănatul se realizează la adâncimea de 2-2,5 cm, câte patru rânduri pe stratul înălţat cu lăţimea la coronament de 104 cm (70 + 20 + 40 + 20 cm sau 66+ 28 + 28 + 28 cm) la ridichea de vară şi câte trei rânduri la cea de iarnă (70 + 40 + 40 cm).
Pe suprafeţe mici se seamănă manual, iar pe suprafeţe mari, semănatul se face mecanizat.
Lucrările de întreţinere. Combaterea buruienilor se face prin erbicidare şi/sau prin praşile repetate.
Se efectuează 2-4 udări cu norme de 300–400 m3 apă la ha, în condiţiile în care apa din precipitaţii lipseşte.
Combaterea bolilor şi a dăunătorilor: pagube foarte mari pot să creeze purecii de pământ (Phyllotreta sp.) şi larvele de musca verzei (Delia brassicae). Se va aplica un tratament cu Fernos 50 PU 0.05% sau Fastac 10 EC 0.02 % sau oricare altă substanţă comercială recomandată împotriva acestor dăunători.

Recoltarea se face prin smulgere sau dislocare. Ridichea de vară se valorifică cu frunze, în legături. Ridichea de iarnă se curăţă de pământ şi se înlătură frunzele.

Ridichiile de luna - Terenul ales trebuie sa fie adapostit si insorit pentru a se incalzi usor.
Semanatul se face in luna martie, dupa ce terenul s-a zvantat, si se poate repeta la interval de 10-12 zile pentru productii esalonate.
Pentru a avea o recolta de ridichi de luna mai tarziu in toamna, semanatul se poate face la sfarsitul lunii august.
Se seamana in randuri distantate la 10-12 cm, la adancimea de 1,5-2 cm. Pentru 1000 mp se folosesc 0,8-1 kg samanta.
Dupa rasarire, se plivesc buruienile si se raresc plantele la 5-6 cm pe rand. Daca primavara e secetoasa, se uda cultura pentru ca ridichiile sa nu se iuteasca.
La aparitia primelor frunze adevarate se face o ingrasare suplimentara.
Recoltarea se face la 4-6 saptamani de la insamantare. Daca se lasa prea mult timp, ridichiile devin seci, cu goluri de aer in interior.
Pe 1000 mp se obtin 1000-2000 kg de ridichi.
Pentru productii extratimpurii ridichiile de luna se pot cultiva in rasadnite calde sau in solar, semanandu-se in perioada 15 ianuarie-1 februarie.
Soiurile de ridichi de luna sunt: Rosii Timpurii, Rosii cu varful alb, Saxa, Tepuse de gheata
Ridichiile de vara
Se insamanteaza in luna mai, la distanta de 30 cm intre randuri si 15-18 cm pe rand si la adancimea de 1,5-2 cm.
Lucrarile de ingrijire sunt plivitul, prasitul, raritul, udarea dupa nevoi si ingrasarea suplimentara.
Soiurile de ridichi de vara sunt: Din Tara Barrsei, Bere de Munchen
Ridichiile de iarna
Se seamana la inceputul toamnei, pentru a nu forma flori. Se recolteaza la 110-120 zile de la insamantare.
Soi de ridichi de iarna: Negre rotunde (se pastreaza cel mai bine peste iarna)
Soiuri de ridichi
Cherry Belle
· perioada de vegetatie este de 28-30 de zile;
· radacina este rotunda, de culoare rosie stralucitoare;
· nu se lemnifica;
· recomandat pentru culturi in camp deschis, solar si sera.
Rudolf
· perioada de vegetatie este de 23 de zile;
· recomandat pentru cultura extratimpurie si timpurie de sera, solarii si camp;
· radacina este globuloasa, uniforma de culoare rosu aprins;
· frunzele sunt scurte de culoare verde deschis;
Poker-Round red forcing
· perioada de vegetatie este de 24 de zile;
· recomandat pentru cultura extratimpurie si timpurie de sera, solarii si camp;
· varietate din care se obtin ridichi rotunde, fragede si placute la gust de culoare rosu -aprins;
· se dezvolta bine chiar in conditii de luminozitate redusa;
Rebel-Scarlet globe
· perioada de vegetatie este de 26 de zile;
· recomandat atat pentru cultura de primavara cat si pentru cea de toamna in camp;
· radacina este sferica, toleranta la crapare, de culoare rosu aprins
· frunzele sunt fine, de culoare verde deschis;
Reggae-Scarlet champion
· perioada de vegetatie este de 28 de zile;
· recomandat pentru cultura de primavara si toamna;
· radacina este rotunda, de culoare rosu aprins, rezistenta la caprare si dospire, fapt ce-i confera o perioada lunga de recoltare;
· este o varietate cu sistem foliar viguros.

Se pot creste pe toata perioada anului dar cele mai multe varietati prefera un climat racoros. Semanati ridichiile in mod succesiv la fiecare 2-3 saptamani pentru a avea o recolta continua. Le puteti planta in locuri umbroase unde altor legume nu le prieste.
Puteti semana ridichii inpreuna cu legume cu crestere mai inceata de vreme ce vor ajunge la maturitate repede si pot fi recoltate cu mult inainte ca celelalte legume sa aiba nevoie de spatiul lor. Aceasta tehnica, numita cultura intercalata,este utila in mod special in gradinile mici unde spatiul este limitat.
Le puteti semana de asemenea in ghiveciul dumneavoastra de legume.
Plantati semintele direct in locul de crestere la circa 1,25 cm adancime si la 5 cm distanta intre ele. Plantele tinere vor apare in 1-2 saptamani. Mentineti solul umed in timpul perioadei de crestere. Este bine sa hraniti plantele tinere saptamanal cu un ingrasamant lichid cu o gama completa de elemente.
Molia verzei si omizile fluturelui alb al verzei sunt primi daunatori care afecteaza ridichea. Uneori afidele mai pot sa atace culturile de ridichi dar in ambele cazuri le putem combate cu un insecticid usor.
Ridichiile cresc foarte bine impreuna cu: castravetii, dovleceii, pepenii si bostanii intrucat descurajeaza gandacul castravetelui. Alti companioni mai sunt: fasolea, morcovii, salata si mazarea.
Varietatile mici si rotunde se consuma in stare proaspata in salate sau garnituri in timp ce formele cu radacini mari si lungi se folosesc la gatit.

Salcia plangatoare este o specie exotică, arborescentă, până la 15 m. Lujeri foarte lungi, flexibili, gălbui, glabri, lucitori, pendenţi; în tinereţe lujerii pot fi spre vârf slab pubescenţi.
Frunze lanceolate, 8-16 cm, acuminate, cuneate, fin serate, pe dos verzi-cenuşii, glabre. Amenţii apar odată cu frunzele, florile mascule au două stamine şi două glande nectarifere, iar cele femele numai o glandă nectariferă.
Salcia plângătoare este o specie originară din Iran şi nord-estul Chinei, la noi fiind introdusă ca arbore ornamental. Este puţin exigentă faţă de umiditate, fiind mai iubitoare de căldură faţă de salcia albă.
Salciile plangatoare se planteaza numai in locatii foarte umede, departe de casa sau alte structuri construite, deoarece radacinile lor cresc repede, lungi si groase, distrugand orice alta planta, constructie sau teava care trece prin vecinatatea lor. Deoarece cauta mereu sursele de apa, s-au intalnit cazuri numeroase de radacini de salcii care au identificat si distrus retele de canalizare, deci trebuie avut in vedere si acest aspect cand te hotarasti sa plantezi o salcie. Locul ideal este undeva in spatele gradinii, intr-un loc izolat, care ii permite sa se dezvolte si sa se distinga prin forma sa spectaculoasa.

Plantele noi cresc foarte usor, iar pentru a le le obtine, e nevoie doar sa tai crengi sau ramuri de la o salcie batrana si sa le sadesti intr-un pamant fertil. Este esential sa mentii umed pamantul din jurul crengilor nou sadite in primele luni de primavara, momentul ideal pentru sadire. Salcia are nevoie de apa multa pe tot parcursul anului.

Răchita, (sau Salcia) este un gen de plante din familia Salicaceae, cuprinzând arbori, arbuști sau subarbuști cu lujeri elastici și frunze căzătoare. Plantele din genul salix sunt cunoscute în România sub numele generic de salcie, respectiv răchită. Numele popular de "salcie" provine în limba română din latinescul salix. Una din cele mai cunoscute specii de salcie este Salix babylonica, așa numita "salcie plângătoare" ale cărei ramuri atârnă de trunchi, folosită în parcuri și grădini ca plantă ornamentală. Din nuielele de răchită (mai ales din răchita roșie (Salix purpurea) se împletesc coșuri și papornițe. Pe malul drept al Prahovei, la km 128.5, se află o răchită (Salix fragilis L.) de aproximativ 200 de ani.

Rodia este un fruct care creste in zonele uscate din sud-estul Asiei, Indiile Orientale si Africa Tropicala. Inca din anul 1769, rodierul a fost introdus de colonistii spanioli in America, unde este cultivat in California si Arizona pentru sucul de rodie devenit atat de popular in toata lumea inca din anii 2000.
Rodia contine 16 % din necesarul zilnic al unui adult de vitamina C, dar si vitamina B, acid folic, fier, calciu si magneziu.

Suplimentele alimentare sau sucul de rodie din farmacii se folosesc pentru :
-reducerea factorilor de risc pentru maladii cardio-vasculare
-reducerea tensiunii arteriale sistolice
-reducerea stresului
-efectele antivirale
-efectele antibacteriene asupra placii dentare
-eficienta impotriva cancerului la prostata
-eficienta impotriva osteo-artritei
-eficienta impotriva infertilitatii

Desi studiile in domeniu arata ca rodia si sucul de rodie sunt benefice pentru anumite boli inca nu se stie cu exactitate daca este doar un mit sau chiar realitate.

La noi in România, conditii favorabile pentru cultura rodiilor se intalnesc in Delta Dunarii, la Mangalia, Turnu-Severin si Arad, unde se resimte din plin influenta climatului mediteranean.

Plantele se inmultesc prin butasire, marcotaj si altoire.Butasii au lungimea de 25 - 30 cm si se confectioneaza din ramuri anuale groase de 0,5 cm.

Pentru inradacinare si fructificare, butasii se planteaza in pozitie verticala, pe terenuri maruntite si afanate, la distanta de 90 - 100/15- 20 cm.

Dupa plantare, randul de butasi se biloneaza.In cursul verii solul se mentine curat de buruieni, se iriga si se fertilizeaza suplimentar.

Dupa 1 - 2 ani, cand plantele s-au imputernicit, se scot si se planteaza in parcelele de productie la distantele de 3 x 3 m sau 4 x 4 m.

La plantare, in fiecare groapa se administreaza cate 5 - 6 kg de mranita. Plantele se conduc ca tufa joasa sau evantai.

Pentru intretinerea culturii se aplica 4 - 5 prasile, 2 - 3 udari, o fertilizare organica cu 20 kg de mranita pe tufa si 4 - 5 tratamente pentru combaterea fluturelui fructelor (Virochola isocrates) si a bolilor produse de unele specii de Cercospora si Gleosporium.

In fiecare an se fac taieri de productie, care constau in: suprimarea ramurilor din interiorul coroanei, a celor uscate, rupte sau bolnave si scurtarea tulpinilor viguroase, pentru mentinerea simetriei coroanei.

Lastarii vigurosi se scurteaza cu 1/3 - 1/4 din lungime, iar cei debili, care poarta flori, se indeparteaza in proportie de 40 - 50%, cu 2 - 3 saptamani inainte de inflorit.

Dupa 6 luni de la inflorire, fructele ating maturitatea de recoltare. In bazinul mediteranean, rodiile se recolteaza in septembrie - octombrie, cand coaja si sucul dobandesc caracteristicile soiului.

Fructele de rodie se desprind de ramura prin taiere cu foarfeca, intrucat sunt tari si nedetasabile.Un pom poate produce anual 70 - 200 de fructe.

Rodiile recoltate se transporta in cosuri sau containere la hala de sortare, unde se tin 5 - 6 zile, in straturi subtiri (2 - 3 randuri) pentru a se evidentia mai usor punctele lovite.
Dupa sortare se expediaza la locurile de pastrare si prelucrare.

In unele tari, rodiile se pastreaza in depozite cu atmosfera controlata, cu temperatura de 1 - 2°C si umiditatea aerului de 80 - 85%. In altele, fructele mature raman multa vreme pe pom, pentru esalonarea culesului si sporirea calitatii lor.

Rodierul este o plantă rezistentă la secetă, și poate fi cultivată în regiuni uscate cu climă mediteraneană (cu ierni ploioase) sau în regiuni cu veri ploioase. În regiunile mai umede, rodierii riscă putrezirea rădăcinilor din cauza unor boli datorate unor ciuperci. Sunt plante tolerante la îngheț moderat, până la −10 °C.

Rodierul este originar din Persia (Iran) și se cultivă în Asia Centrală, Georgia, Armenia, Azerbaijan și regiunea Mediteranei de câteva milenii.

În Georgia și Armenia, la est de Marea Neagră, există crânguri de rodieri sălbatici în preajma unor așezări antice abandonate. Cultivarea rodiei are o lungă istorie în Armenia; resturi de rodie datând din anii 1000 î.e.n. au fost găsite în această țară.

A fost identificat pericarp de rodie carbonizat în nivelele din Epoca Bronzului de la Ierihon, ca și în nivelele din Epoca Bronzului de la Hala Sultan Tekke în Cipru și Tiryns. O rodie mare, uscată a fost găsită în mormântul lui Djehuty, servitorul Reginei Hatshepsut. Documente cu scriere cuneiformă mesopotamiene menționează rodiile de la jumătatea mileniului al treilea î.e.n. Planta este de asemenea crescută extensiv în China de Sud și Asia de Sud-Est, unde a ajuns fie pe Drumul Mătăsii, fie adusă de corăbiile comerciale.

Orașul antic Granada din Spania a primit numele de la acest fruct în perioada maură. Coloniștii spanioli au introdus mai târziu fructul în regiunea Caraibelor și America Latină, dar în coloniile engleze nu a avut prea mult succes: "Plantați-o lângă marginea casei, aproape de zid. Astfel va crește sănătos, va înflori frumos, și va face fructe în anii călduroși. Am douăzecișipatru pe un singur copac..." spunea Doctorul Fothergill Rodia fusese introdusă ca fruct exotic în Anglia cu un secol în urmă, de John Tradescant cel Batrân, dar nu a făcut fructe acolo, așa că a fost introdusă repetat în coloniile americane, chiar și în New England. A avut succes în sud: Bartram a primit un butoi de rodii și portocale de la un corespondent din Charleston, South Carolina în 1764. Thomas Jefferson a plantat rodieri la Monticello în 1771: îi avea de la George Wythe din Williamsburg.

Mărarul e singura specie a genului Anethum, deși clasificată de unii botaniști în relație cu genul Peucedanum ca Peucedanum graveolens (L.) C.B.Clarke.
Mărarul este o plantă care rezistă la temperaturi scăzute. Ea se seamănă toamna sau primăvara foarte devreme, direct în sol, la o adâncime de 2–3 cm. Necesită umiditate mai ales în timpul germinării semințelor.
Recoltarea frunzelor verzi poate începe când plantele au 10–12 cm înălțime.
Frunzele și semițele mărarului au mult ulei volatil, bogat în anetol, carvonă, cu aromă puternică, specifică.
Mararul se poate cultiva in gradina sau in ghiveci, folosind pliculete de seminte cumparate de la supermarket, de pe internet sau de la florarie.
Daca se cultiva in gradina, trebuie plantat intr-o zona cu mult soare si ferit de vant. Se cultiva direct intr-un sol bogat in nutrienti si in prima perioada se uda destul de des. Planta va creste pana la 50 de cm inaltime, dar daca doriti sa aveti mereu o planta frageda este bine sa o taiati din cand in cand sau sa plantati noi cuiburi de marar la 2-3 saptamani distanta. Mararul face flori de culoare galbena sub forma de buchetele micute, din care, in timpul verii, vor cadea seminte. Toamna, tulpinile impreuna cu florile din varf se taie, se usuca si se folosesc la muraturi sau la diferite infuzii. Planta va aparea in gradina dumneavoastra si anul urmator.
Daca doriti sa folositi semintele, puteti usca separat florile si strange int-un plic de hartie semintele care se scutura din aceste flori.

Cultura de marar se seamna prin imprastiere sau in randuri dese. Culturile de marar care se infinteaza in sere, in luna decembrie sau ianuarie se seamana obligatoriu la distanta de 12-15 cm, folosindu-se o cantitate de 8 grame de seminte/mp.

Dupa infiintarea culturii se face o udare cu o cantitate suficienta de apa pentru umezirea corespunzatoare a stratului de sol, asigurandu-se astfel o rasarire uniforma. Afanarea solului se face printre randuri cu unelete adecvate.

Plivitul buruienilor se va executa cand buruienile sunt mici pentru ca sa nu fie dezradacinate plantele de marar.

Mararul este ceva mai pretentiosa la caldura, temperatura optima pentru crestere fiind 10-18 grade C. Fiind sensibil la frig, temperatura nu trebuie sa coboare sub 1 grad C, situatie care poate sa apara la culturile din solar.

Cerintele fata de lumina sunt medii si astfel se poate cultiva in cultura pura sau asociata. Aprovizionarea solului cu apa se va face moderat, evitand excesul de apa la nivelul solului, care poate favoriza aparitia agentilor patogeni specifici pentru coletul plantelor.

Fertilizarea solului se va face cu norme medii de ingrasaminte chimice.

Sunt avantajate solurile cu textura usoara, bine afanate, pe care nu balteste apa dupa udare, cu ferilitate moderata. Pot sa apara boli precum fainarea, fuzarioza si nematozii (Meloidogyne hapla).

Recoltarea frunzelor se face prin taiere cu un cutit, cat mai aproape de suprafata solului, cand au cel putin 10-15 cm inaltime, eventual in mai multe reprize.

Conditionarea se face in legaturi de 20 grame care apoi se leaga in snopi de 2-5 kg. Ca si la patrunjel frunzele sunt foarte perisabile si trebuie sa ajunga la consumator in cel mult 24 de ore, timp in care se asigura prospetimea cu ajutorul temperaturii scazute si a umiditatii mai ridicate.

Se poate obtine intre 0,5 - 2 kg/mp de marar verde.

"Burpless Tasty Green" - de interior si de exterior. Creste pana la 25 cm
"Zeina" - fructe mini, pentru interior si exterior. 17 cm
"Masterpiece" - coaja de culoare inchisa si miez crocant, pentru exterior. 20 cm
"Crystal apple" - fructe rotunde, galbene, pentru exterior
"Luxury" - soi de sex feminin, cu fructe lungi, pentru interior. 40 cm

Daca-i cultivati in interior, plantati doi castraveti intr-o punga de crestere la sfarsitul lunii mai si sprijiniti-i cu o trestie de gradina legata de plafonul serei. Daca sera este incalzita, plantele pot intra in saci din luna martie.
Plantati castravetii in aer liber la inceputul verii. Cu aproximativ o saptamana inainte de plantarea rasadurilor, aclimatizati plantele punandu-le intr-un loc rece.
Alternativ, puneti-le la adapostul unui zid umbrit si acoperiti-le cu lana. Pregatiti bine solul, adaugand o multime de gunoi de grajd bine putrezit si asezati plantele la 90 cm una de alta.
Dupa plantare, partea de sus a bulbului radacinii ar trebui sa stea la acelasi nivel cu suprafata solului.

Inainte de a cumpara seminte de castravete, verificati daca acestia sunt ideali pentru nevoile dumneavoastra. Castravetii de sera trebuie cultivati in saci de crestere, sub protectia sticlei, castravetii cu creasta sunt facuti sa creasca intr-un loc insorit, intr-un sol bine drenat, in aer liber. Alternativ, alegeti un soi care poate fi cultivat atat in interior cat si in exterior.
Cum sa semanati semintele de castraveti? Semanati primavarara devreme daca aveti de gand sa cresteti plante intr-o sera incalzita sau la mijlocul primaverii pentru sere neincalzite sau pentru aer liber.
Umpleti cu compost de seminte un ghiveci de 7.5 cm si faceti o gaura de 2 cm cu un plantator. Impingeti in gaura doua seminte cu partea plata pe verticala. Acoperiti, udati si etichetati.

Cultura timpurie de castraveti se produce prin rasaduri, fie in ghivece, fie pe brazde (rasaduri reci). Semanatul in ghiveci sau pe brazde se face la inceputul lunii martie (2-3 seminte la ghiveci sau brazda).
Plantarea in camp a rasadului are loc la inceputul lunii mai, la 1 m intre randuri si 0,5 m pe rand.
Tot in scopul obtinerii de productii timpurii, castravetii se pot cultiva si in solarii de tip tunel.
Cultura de vara a castravetilor se face prin semanarea direct in camp, la sfarsitul lunii aprilie, inceputul lunii mai, la distanta de 1 m intre randuri si 0,6 m pe rand. In fiecare cuib se pun cca 200 gr mranita care se amesteca bine cu pamantul, apoi se seamana la cuib 4-5 seminte la adancimea de 2-3 cm. Peste cuib se presara strat de 1-2 cm de mranita.
De retinut: terenul destinat culturii de castraveti trebuie arat sau sapat din toamna si ingrasat cu gunoi de grajd, 3000-4000 kg la 1000 mp.
Soiuri: Delicates, Cornison, Bistrita, Levina, Lang, Ileana, Famosa, Marina.
Pentru productia de toamna, care in general este destinata la murat, semanatul se face pe brazde la inceputul lunii iulie, la distanta de 70/30 cm. De regula se foloseste soiul Cornison.
Ingrijire:
Daca plantarea se face prin rasaduri, imediat dupa plantare se uda cultura cu apa calduta (12-18 gr C). Daca plantarea s-a facut prin semanare directa, dupa ce rasar, plantele se raresc lasand cate 2 la cuib.
Pana ca vrejii sa acopere terenul se fac 1-2 prasile fara a vatama radacinile. Dupa prasila a doua plantele se musuroiesc.
Udarea se face numai la radacina, ferind vrejii de umezeala, deoarece acestia pot putrezi.
O lucrare foarte importanta la castraveti este "ciupitul", care contribuie la obtinerea unor recolte mari si timpurii. Cand plantele au format 4-5 frunze li se ciupeste (rupe) varful. De la baza plantei vor creste noi lastari, pe care se vor forma mai multe flori femeiesti, acestea producand castraveti. Cand si acesti lastari au format 5-6 frunze, se ciupesc, repetand operatia si la lastarii de ordinul 3.
Ingrasarea suplimentara are o contributie deosebita. Prima ingrasare se face la 10-15 zile de la rasarire, iar a doua la 15-20 zile de la prima.
Recoltarea trebuie facuta cand castravetii sunt tineri. Pentru murat sunt indicati castraveti de 8-12 cm lungime. Recoltarea se repeta la 2-3 zile, deoarece fructele imbatranesc foarte repede si isi pierd din calitate. Nu trebuie calcati sau rasuciti vrejii, deoarece planta are de suferit. Daca se lasa neculese si imbatranesc, plantele nu mai leaga rod.
De pe 1000 mp de cultura se pot obtine 1000-2000 kg castraveti timpurii, 2000-3000 kg castraveti de vara si 1500-2000 kg castraveti de toamna

Rosiile se cultiva mai mult prin rasad, desi se pot cultiva cu rezultate bune si prin semanare directa in camp. Rasadul pentru culturile timpurii se produce in rasadnite calde, in care se seamana in luna februarie intre 5 si 8 grame samanta la 1 mp.

La 2-3 saptamani de la rasarire, atunci cand apar primele frunze adevarate, rasadul se repica la distanta de 10/10 cm daca vrem sa obtinem un rasad viguros si avem spatiu suficient. Rezultate mai bune se pot obtine prin repicarea la cuiburi sau ghivece nutritive.

Pentru cultura de vara, semanatul in rasadnita se face la inceputul lunii martie. Cand a trecut pericolul brumelor tarzii de primavara, incepand cu mijlocul lunii aprilie si pana in luna mai, rasadurile de tomate se pot planta in gradina.

Plantarea se face la 60-70 cm intre randuri pentru soiurile cu portul mai mic si la 70-80 cm intre randuri si 30-40 cm pe rand pentru soiurile mai mari. La plantare este bine sa se puna la cuib un pumn de mranita care se amesteca cu pamantul din cuib.

Dupa plantare rasadul se uda cu 1-1,5 litri apa la cuib sau se iriga intre randuri. Este foarte important sa retinem ca la rosii nu se stropesc direct plantele!

Dupa plantare, rasadurile trebuie aracite pentru asigurarea sustinerii. Aracii de lemn de 1-1,2 m lungime se infig in pamant in dreptul fiecarei plante inspre nord . Sau se instaleaza spalieri mai grosi de lemn de 70-80 cm din 2 in 2 metri pe rand, pe care se intinde sarma la 50-60 cm inaltime.

Pentru a avea o productie timpurie de rosii, se recomanda plantarea de rasaduri. Rasadurile se produc in rasadnite (sau in pahare de plastic) cu incalzire biologica (avand in compozitie gunoi de grajd, iar pentru pahare, se poate folosi doar turba) semanatul executandu-se intre 20 februarie-1 martie. Suprafata de semanat: pentru 1m² se obtin 1500 fire. Plantarea in camp se executa dupa trecerea pericolului brumelor tarzii de primavara (dupa 20 aprilie- 1mai).

Cu o zi inainte de plantare, se uda rasadurile. Pe teren modelat (prin brazde) schema de plantare este de 60 cm intre randuri si 25-30 cm intre plante pe rand, iar pe teren nemodelat 70/30cm. Se recomanda , in zona sudica a tarii, ca plantele sa fie plantate pe biloane pentru a beneficia de mai multa caldura.

In functie de zona de cultura si de conditiile climatice, culturile trebuie sa fie irigate periodic pentru a crea conditii optime de crestere a plantelor. Numarul de udari se coreleaza cu cantitatea de precipitatii care cad. Dintre boli, cele mai frecvente, sunt: mana, fainarea, cancerul bacterian, o serie de patari ale frunzelor. Primele tratamente se fac la o saptamana de la plantare, mai ales daca vremea este umeda, cu produse ca: Merpan 0,2%, Orthocid 0,3%. Pentru prevenirea atacului de mana si a altor patari ale frunzelor se aplica un tratament ccu unul din produsele: Dithane M 45 0,2%, Oxiclorura de cupru 0,5%, Curzate 0,1%, Champion 0,3%.

Urmatoarele tratamente se aplica dupa ploi sau dupa perioade cu umiditate atmosferica ridicata, care sunt favorabile bolilor, cu o serie de produse folosite alternativ, pentru a nu favoriza formarea raselor rezistente. Si daunatorii ataca destul de mult tomatele, incepand cu coropisnita care actioneaza imediat dupa plantare, prin distrugerea radacinilor sau taierea frunzelor de la suprafata solului, si continuand cu paduchii de frunze, musculita alba. Pentru coropisnita se fac prafuiri cu Lindatox 30 kg/ha sau se imprastie Grilosin 25 kg/ha si Sintogril 30kg/ha, pentru afide sau alti daunatori se fac tratamente cu Ecalux 0,1%, Fastac 0,03%, Divipan 0,1%.

Cateva lucrari specifice:

- sustinerea plantelor pe spalier cu una sau doua sarme (daca sunt sustinute de spalier, palisarea se face pe sfori, care se leaga cu un capat de baza plantei, iar cu celalalt capat de sarma, pe masura ce plantele cresc, se invartesc in jurul sforii), sau individual, pe araci (planta se leaga de 3-4 ori de arac pentru a-si mentine pozitia verticala; in acest caz, plantele nu sunt prea bine iluminate, existand pericolul unui atac mai intens al bolilor si daunatorilor, comparativ cu cultura pe spalier, care este mai aerisita)

- copilitul – indepartarea lastarilor care cresc la axila frunzelor, in stadiu foarte tanar (5-6 cm lungime). Neindepartarea acestora la momentul optim, duce la consum irational de apa si hrana si intarzierea fructificarii.

- Incercati sa folositi numai solutii organice - incercati sa indepartati potentialele probleme care va pot determina sa folositi substante chimice.
- Alegeti un loc insorit pe care sa il puteti uda.
- Alegeti specii de rosii despre care stiti ca au avut rezultate bune in zona dvs.
- Puneti la punct un sol organic pentru a ajuta la dezvoltarea radacinilor care la randul lor sustin dezvoltarea fructelor.
- Folositi un ingrasamant organic in fiecare saptamana, pana cand plantele fac fructe. Folositi un ingrasamant pe care il puteti amesteca in sol, ce are o eliberare treptata.
- Asigurati o buna circulatie a aerului, evitand astfel aparitia bolilor. Cresteti rosiile cat se poate de departe de sol.
- Dati-le apa de care au nevoie. A le lasa sa se usuce intre irigatii face ca planta sa fie afectata ceea ce duce la o proasta crestere. Creati un strat protector sub rosii odata ce solul este cald pentru a mentine buruienile, temperatura si umiditatea la un nivel optim.
- Luati masuri treptate in eliminarea insectelor: incurajati insectele benefice, aveti grija la cele daunatoare. Daca aveti probleme mari cu daunatorii, este bine sa folositi substante organice.
- Culegeti rosiile cand au o culoare rozalie pentru ca pasarile sa nu ajunga sa le ciuguleasca.
- Pentru a prinde rosiile pe araci, inainte inveliti aracii in bumbac pentru a preveni ranirea plantelor.
- Schimbati pozitia culturii de rosii in gradina, sau schimbati solul pentru a evita in mod organic anumite boli - aceste boli pot aparea oriunde.