Culturi.NET

Piersicul formează un sistem radicular bogat ramificat, cu rădăcinile de schelet groase, orientate majoritatea relativ paralel cu suprafaţa solului şi câteva din ele pătrund pe verticală la adâncimi mari. Extinderea laterală a rădăcinilor depăşeşte de 1,7-2 ori proiecţia coroanei, iar pe verticală majoritatea sunt răspândite între 20 şi 80 cm, puţine ajung la 3-4 m. Indiferent de densitatea de plantare, rădăcinile piersicilor vecini nu se întrepătrund. Din această cauză, în plantaţiile mai bătrâne, completarea golurilor nu dă rezultate, rădăcinile pomilor tineri nu mai găsesc spaţiu necesar pentru aprovizionarea pomului cu apă şi săruri minerale. Rădăcinile au două maxime de creştere, primăvara şi toamna, când în sol sunt 8-20°C, considerată temperatură optimă.

Partea aeriană a piersicului creşte rapid în primii ani de viaţă, emite 1-3 serii de anticipaţi care îndesesc mult coroana, ajungând la maturitate la înălţimea de 4-6 m. Există în cultură şi piersic pitic (dwarf - pitic genetic) care la maturitate nu depăşesc 1-2 m şi care se poate cultiva la vas. Capacitatea mare de emitere a anticipaţilor, se poate valorifica prin tăieri în verde şi scurta cu 1-2 ani perioada de formare a coroanelor. După intrarea pe rod, intensitatea creşterii scade, comparativ cu alte specii avâd creşteri slabe.

Intrarea pe rod a piersicului este precoce, diferenţiază muguri floriferi încă din pepinieră şi fructifică destul de bine din anul 2-3 de la plantare. Durata de exploatare economică a plantaţiilor de piersic, este de 12-15 ani, uneori mai mare la pomii solitari. Piersicul fructifică pe ramuri mixte cu lungime de 40-60 cm, ramuri care sunt purtătoare de mulţi muguri de rod aşezaţi în grupuri, de obicei câte trei, din care unul vegetativ, ceea ce implică rărirea fructelor după căderea fiziologică din iunie. În timpul fructificării, majoritatea ramurilor mixte se epuizează, astfel încât ele nu prezintă interes în coroană pentru producţia anilor următori. Apariţia în coroana pomilor a ramurilor buchet sau a salbelor (ramuri subţiri de 2-4 mm şi care au lateral numai muguri floriferi), organe de rod netipice piersicului, indică o anomalie în creşterea pomilor, datorată fie încărcăturii foarte mari de fructe, fie unei tehnologii de cultură neadecvată. Pe acest tip de ramuri, nu se obţine o producţie de calitate şi trebuie luate măsuri pentru stimularea creşterilor noi, în vederea asigurării rodului în anul următor.

Frecvent la pomii tineri sau în urma unor tăieri severe, din mugurii dorminzi de pe ramurile de schelet, apar ramuri lacome care se pot folosi pentru refacerea unor elemente din coaroană care s-au rupt sau se suprimă.

Degarnisirea bazei ramurilor de schelet, este specifică piersicului chiar în plantaţiile bine întreţinute. Cu cât pomii nu sunt tăiaţi corect, sunt umbriţi sau afectaţi de ger şi boli, cu atât procesul de degarnisire este mai sever. În timp, zona de fructificare se mută spre periferia coroanei scăzând astfel şi potenţialul de producţie a pomilor. Piersicul este specia care diferenţiază muguri de rod şi fructifică anual, fără să fie afectat de alternanţa de fructificare. Pe solurile fertile, piersicul leagă foarte bine, iar la căderea fiziologică cad circa 30-40% din fructe, rămânând o cantitate prea mare faţă de potenţialul de hrănire al pomului. Perioada repausului adânc este scurtă şi pornirea în vegetaţie este legată de condiţiile climatice, realizându-se după 7-10 zile cu temperaturi peste pragul biologic (6,5°C), în timp ce, pentru înflorire sunt necesare temperaturi medii de cel puţin 10°C. În funcţie de temperatură, înflorirea durează 10-14 zile, la temperaturi mai mici poate dura chiar mai mult. Din punct de vedere al comportării la înflorire, soiurile de piersic sunt autofertile cu excepţia soiului J.H. Hale.

Maturarea fructelor în cadrul speciei, se face eşalonat pe o perioadă de peste 4 luni, fiind necesare 70-80 de zile de la înflorit la maturare, pentru soiurile timpurii şi 130-140 de zile pentru cele târzii. Acelaşi soi anticipă maturarea cu 1-2 săptămâni cultivat pe nisipurile Olteniei faţă de restul zonelor de cultură.