Cultivarea verzei de toamnă, în luna Iunie

Varza de toamna se cultiva in luna Iunie. Principalele soiuri si hibrizi pentru cultura in camp sunt: De Buzau, Braunschweiger, Licurisca, Mocira, Magura si Lares. Este indicat sa plantam varza de toamna dupa culturile care elibereaza terenul in aceasta perioada precum mazarea, fasolea, bostanoasele (castravetii, pepenii, dovleceii) si cerealele.

Varza de toamna se planteaza la o distanta de 70 cm intre randuri si 30-40 cm pe rand in camp. Iar pe straturile din gradina 40 x 40 cm. Epoca optima de plantare este 25 iunie – 5 iulie. Plantatul se face acoperind radacina si tulpina pana la prima frunza adevarata. Dupa plantare se uda din belsug. La cateva zile se vor completa golurile. La circa doua saptamani de la plantare se face o prasila manuala si apoi se praseste dupa fiecare ploaie mai importanta. Odata cu prasilele se face si o usoara musuroire. Se face cate o irigare buna la interval de 10 zile. Se intensifica udarea odata cu legarea frunzelor, dar se va evita baltirile.

Cu doua saptamanai inainte de recoltare inceteaza udarea. Se va acorda o mare atentie la boli (mana, alterioaza sau putregai) si la daunatori (limaxi paduchi, molii, fluturi si buha verzei).

Ce se cultivă, în luna Aprilie

De la mijlocul lunii incepe plantatul verzei, guliei si conopidei. Tot in aceasta perioada incepe plantatul cartofilor preincoltiti la distanta de 70 cm intre randuri, iar pe rand, intre cuiburi, 30-40 cm, la adancimea de 10 cm. In aceasta perioada se vor semana fasolea, castravetele, pepenii si dovlecelul.

De la mijlocul lunii incepe si plantatul telinei la distanta de 40 cm intre randuri si pe rand. Tot acum este perioada in care se seamana si porumbul. In floricultura se vor semana florilor anuale, se vor planta trandafirii, daliile si gladiolele.

La sfarsitul lunii se poate planta rasadul de rosii timpurii si de ardei. In Aprilie se planteaza bulbii unor flori de vara precum dalia, gladiolele si crinii.

Cimbrul

Cimbrul este o plantă aromatică apreciată din cele mai vechi timpuri, utilizată chiar ca plantă medicinală din antichitate până în zilele noastre, folosită şi în industria cosmetică, aşadar, o plantă ce ar trebui să fie nelipsită din grădina noastră.

Tehnologia culturii în câmp. Se poate cultiva prin producerea în prealabil a răsadurilor sau prin semănat direct în câmp. Se cultivă de obicei asociat cu alte culturi și mai rar în cultură pură. Constituind o cultură secundară, terenul se alege și se pregătește corespunzător culturii de bază.

Când se cultivă în cultură pură, se alege și se pregătește terenul, astfel: se execută toamna o arătură adâncă la 25-30 cm, se încorporează în sol 20-25 t/ha gunoi de grajd și 150 kg/ha superfosfat, iar primăvara se mai dau încă 100 kg/ha azotat de amoniu. Semănatul direct în câmp se face în ultima decadă a lunii mai în zonele mai nordice și mai devreme în sudul țării(luna aprilie. Se seamănă în rânduri distanțate la 20-25 cm și la adîncimea de 1-1,5 cm.

Norma de sămânță la ha este de 2-3 kg. În cazul când se produc răsaduri, se seamănă în răsadnițe reci, la sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie. Se folosesc 250-300 g semințe pentru producerea răsadurilor necesare unui ha de cultură. Răsadurile se plantează în câmp, după ce a trecut pericolul brumelor târzii de primăvară (10 – 20 V.). Se plantează în rânduri distanțate la 20-25 cm, iar pe rând, la 10-12 cm.

Cultivarea cimbrului – Cimbrul de cultura in lume

Cimbrul, atâta timp cât este cultivat într-un loc bine însorit, se mulțumește cu puțin. Crește pe aproape orice tip de sol, rezistă la secetă, dar și la ploi abundente. Este în schimb o plantă sensibilă la buruieni, de aceea plivitul trebuie făcut cât mai des. Cele mai aromate frunze se recoltează atunci când plantele au început să înflorească.

In Europa centrala cimbrul de cultura este folosit mai ales pentru supe, peste, carne si oua. Cimbrul de cultura, mai ales cimbrul lamaios, este un ingredient minunat pentru otetul aromat. Industrial, cimbrul de cultura este deseori combinat cu maghiranul pentru carnati si merge bine cu foile de dafin, sau de boldo. Uneori si branza se aromatizeaza cu cimbru de cultura. In Anglia cimbrul de cultura este, dupa menta, cea mai populara iarba. Joaca un rol important si in bucataria Statelor Unite, mai ales pe Coasta de Est. Bucataria creola din New Orleans este celebra pentru utilizarea extensiva a cimbrului de cultura.

O tehnica specifica bucatariei creole este asa-numita innegrire: carnea, sau pestele, se inmoaie in unt topit, apoi se imbraca intr-un amestec de condimente si se prajesc foarte rapid la temperaturi inalte, intr-o tigaie, fara alt adaos de ulei. Condimentele se inchid foarte tare la culoare (se “innegresc”), dar nu este de dorit sa se carbonizeze. Un amestec tipic de condimente folosit in acest scop poate include, pe langa multa sare si cimbru de cultura, ardei iute, piper alb, oregano, usturoi si praf de ceapa.

Popularitatea cimbrului de cultura depaseste mult Sudul: este un condiment obisnuit in bucataria Americii Centrale. Jerk, cel mai celebru produs de export din Jamaica (pe langa rom, desigur), contine de multe ori cimbru de cultura; vezi ienibahar pentru mai multe informatii.

Plantarea gutuiului - Terenuri pentru culturile de gutui

Gutuiul preferă terenurile plane sau ușor înclinate, luminate și expuse la soare, găsindu-se în flora spontană, în luminișuri și pe liziera pădurilor. În cazul cultivării lui în zona dealurilor joase și mijlocii, este obligatorie evitarea terenurilor umbrite, expoziția trebuie să fie sudică sau sud-vestică.
Gutuiul se înmulțește prin altoire. Referitor la terenuri, preferă solurile mijlocii, ravene, fertile și calde.

Plantarea se face toamna și primăvara, în repaus vegetal. Distanța de plantare este de 3,5-4 m între rânduri și 2,5 – 3 m între pomi pe rând. pomul se plantează cu punctul de altoire la 5 cm deasupra solului. Rădăcinile se distribuie la baza gropii pe o movilă de pământ fin. După plantare se recomandă scurtarea axului pomului la 1 m.

Cultivarea spanacului

Spanacul se cultiva numai primavara si toamna, ca o cultura succesiva anterioara sau urmatoare culturii de baza. Se poate semana inaintea infiintarii culturilor termofile: ardei, tomate, vinete, bame sau dupa incheierea culturilor timpurii de leguminoase, cartof, ceapa etc. Pregatirea terenului se face diferit, in functie de perioada de infiintare a culturii. Pentru cultura timpurie, terenul se pregateste din toamna prin desfiintarea culturii precedente, eliberarea terenului, fertilizarea de baza cu gunoi de grajd si ingrasamintele cu fosfor si potasiu, si mobilizarea terenului la 28-30 cm.
Daca semanatul se executa din toamna, solul se marunteste imediat si se seamana (in septembrie-octombrie). Daca nu, aratura se lasa in brazda cruda. Primavara, cand se poate intra pe teren, se executa pregatirea patului germinativ si se seamana manual sau mecanizat, in functie de suprafata si posibilitati. Se seamana cinci randuri la 20 cm intre ele, pe brazde cu latimea de 104 cm, iar intre plante pe rand 5 cm.

Despre spanac şi fructele de spanac

Spanacul este o planta legumicola anuala, erbacee, care formeaza un sistem radicular puternic si o rozeta de frunze mari, carnoase, netede sau ondulate, de culoare verde, care reprezinta partea comestibila. Tulpina florifera este inalta de 60-80 cm, goala in interior si ramificata, cu flori unisexuat dioice, cu polenizare alogama si entomofila.

Plantele masculine sunt mai putin viguroase, formeaza frunze putine si infloresc mai devreme, iar florile sunt grupate in inflorescente. Plantele femeiesti sunt viguroase, formeaza frunze mari, carnoase, în număr mai mare, iar florile se gasesc la subsuoara frunzelor, grupate mai multe la un loc. Fructul la spanac este rotund sau colturos, de culoare cenusiu-verzuie si isi pastreaza facultatea germinativa timp de 4-5 ani.

Plantele iarna, cultivare şi întreţinere


Perioada de iarna este propice cumpararii plantelor de interior. Este sezonului orhideelor si alpoinsetiilor, a caror gama este foarte bogata si atractiva. Este foarte important sa luati cateva masuri de precautie pentru transportarea plantelor de la magazin pana acasa, pe timp de iarna. Scaderea brusca a temperaturii iarna face sa cada bobocii florali sau reduce considerabil durata florilor dela existente. Cereti, la magazin, ca planta sa fie ambalata in intregime, florile trebuind sa fie protejate prin cel putin doua straturi de hartie de matase. Si, mai ales, nu cumparati iarna plante tinute afara, in piete.

Racoarea indispensabila:
Experienta arata ca, pentru o reala senzatie de confort in casa, noi avem nevoie, in medie, de 18-20°C. Aceasta temperatura convine si majoritatii plantelor, de interior in perioada de crestere. In schimb, cele care au nevoie de o importanta stopare vegetativa sau care provin din regiuni semitemperate nu sunt deloc satisfacute in aceste conditii. Este cazul ciclamelor, azaleelor, cinerariilor, primulelor, hortensiilor etc., al plantelor cu flori care, dupa cel mult o saptamana, au nevoie de o temperatura mai scazuta, de 15°C (ideal: 8-12°C).
Acelasi lucru este valabil si pentru speciile mediteraneene: citricele, bougainvillea, anumiti palmieri, plumbago, mimoza, strelitia, cicas, datura, pitosporum, rodiile, solanum, anizodontea, iasomiile etc., care suporta temperaturi apropiate de 0°C in pamant si le convin temperaturi de 5-10°C, cand sunt cultivate in ghiveci.
De aceleasi conditii au nevoie si cacteele, plantele grase, pasiflora, teiul de apartament, nertera, marul-dragostei etc.
Toate aceste plante trebuie sa hiberneze in sera rece sau intr-o veranda, altminteri frunzele se ingalbenesc si cad prematur.
Majoritatea plantelor (iarna) suporta temperaturi mult mai scazute decat cele normale cu singura conditie de a beneficia de o buna umiditate atmosferica si de un substrat foarte uscat.
 
Cresterea umiditatii:
Din pacate, iarna, cu cat creste temperatura, cu atat scade indicele higrometric.
Intr-adevar, sistemul de incalzire consuma umiditatea aerului, fapt ce provoaca suferinte plantelor. Pentru a evita uscaciunea, asezati plantele pe paturi de pietris. sau de bile de argila expandata, mentinute mereu umede, si puneti saturatoare in apropierea radiatoarelor.
Puteti pulveriza plantele cu frunze lucioase si netede, dar aveti grija ca apa sa nu siroiasca pe frunze si sa nu umezeasca substratul. Intrerupeti pulverizarile daca temperatura scade sub 18°C.
 
Cresterea luminozitatii:
Problemele plantelor, iarna, sunt provocate, in general, de lipsa de lumina. Nu numai ca zilele sunt mai scurte, dar si intensitatea luminii este mult mai slaba.
Daca incaperea este incalzita normal, dormitarea plantelor nu este decat partiala, ele avand nevoie de mai multa lumina. Puneti-le in fata ferestrei. Acesta este locul cel mai racoros si mai luminos din camera. In zonele fara geruri, este recomandabile, intre noiembrie si februarie, o expunere directa la soare.

Culturile de primăvară şi toamna. Semănatul.

Toamna se seamănă rapiţa de toamnă, orzul şi orzoaica de toamnă, secara şi grâul. Pentru aceste specii se impune respectarea epocii optime de semănat care asigură răsărirea la timp a plantelor şi pregătirea pentru a rezista temperaturilor coborâte din timpul iernii.

Semănatul prea devreme determină o creştere prea mare a masei vegetale şi o scădere a rezistenţei plantelor la atacul bolilor şi dăunătorilor.Cu excepţia rapiţei care se seamănă la sfârşitul lunii august, celelalte specii se seamănă începând cu a doua jumătate a lunii septembrie şi până în prima decadă a lunii octombrie.

În primăvară se seamănă majoritatea culturilor, epoca de semănat se stabileşte în funcţie de temperatura minimă de germinare a seminţelor.

Culturile de primăvară se pot semăna în epoca I timpurie, când în sol sunt 1- 3 o C, temperatura minimă de germinare pentru mazăre, lucernă, trifoi, cereale de primăvară , calendaristic corespunde cu intervalul 1 - 10 martie.

În epoca I târzie, când în sol temperatura ajunge la 5 - 7 o C, se poate semăna sfecla, floarea soarelui, calendaristic este intervalul 25 martie - 15 aprilie.Epoca II este caracterizată prin creşterea temperaturii în sol la 8 - 10 o C, condiţie necesară pentru germinarea seminţelor de porumb, fasole, soia.

În epoca III, în sol, temperatura ajunge la 10 - 12 o C prielnică pentru germinarea seminţelor de tutun, orez, bumbac, bostănoase. Data începerii semănatului depinde şi de condiţiile de climă din zona, decultură , de textura solului, de expoziţia terenului.

Ce se plantează pe timp de toamnă

Ce tufe putem planta sau inmulti toamna?

  • revent;
  • tarhon;
  • leustean;
  • menta;
  • lamaita
  • hrean; (pentru a-l tine sub control, se planeaza pe biloane la 15cm distanta sub forma urmelor la roata de tractor);la muraturi se pot folosi si frunzele care au acelasi efect ca si radacina.
  • usturoi din samanta (vom avea primavara devreme usturoi verde);
  • usturoi din catei;
  • ceapa din arpagic, pentru a avea ceapa verde primavara devreme; ce nu vom putea consuma e bine de stiut ca va face flori si samanta;
Ce putem semana toamna in gradina?
  • cimbru;
  • marar;
  • coriandru;
  • patrunjel;
  • rucola;
  • salata;
  • stevie;
  • loboda de gradina;
  • brocolli;
  • varza timpurie;
  • rosii cherry;
  • spanac;
  • ceapa-samanta, din care anul urmator vom planta rasaduri mocirlite cu dejectii pastoase, iar restul va ramane pentru producerea de arpagic;
  • ceapa de tuns;

Ce se cultivă toamna

Ceapa verde - Daca iti place ceapa verde, proaspata, de primavara, este o varianta buna sa plantezi arpagicul toamna. Lunile octombrie si noiembrie reprezinta cea mai buna perioada. Daca in gradina solul este argilos, recolta va fi una foarte buna. Daca nu, ar fi bine sa aduci o cantitate suficienta de argila si sa o mixezi cu solul existent. Arpagicul are nevoie de umiditate pentru a incolti, iar argila este cea mai buna in acest sens.

Praz - Prazul este o leguma care se dezvolta foarte bine la temperaturi scazute, ceea ce inseamna ca trebuie sa o cultivi toamna. Prazul se cultiva prin rasaduri, la o distanta de 15 - 20 centimetri intre randuri. Nu uita ca prazul are nevoie de multa lumina si apa suficienta pentru o dezvoltare optima. In plus, daca iti doresti ca prazul sa fie suficient de lung, este recomandat sa il cultivi mai adanc in sol.

Sparanghel - Sparanghelul este o leguma delicatesa si rafinata, iar daca esti o gurmanda si iti place sa prepari tot felul de mancaruri, cu siguranta iti doresti o mica gradina de sparanghel. Sparanghelul se cultiva in luna perioada octombrie - noiembrie, intr-un sol care se dreneaza foarte usor (leguma nu suporta umiditatea). Astfel, in perioada de primavara, te vei putea bucura de firele de sparanghel.

Salata verde - Salata verde este o leguma de primavara pe care o consumam cu placere, mai ales datorita continutului bogat de vitamine si minerale. Salata verde necesita temperaturi scazute pentru a germina, iar in acest scop, ea trebuie cultivata toamna. Un sfat pe care il dau gradinarii cu expeienta: dupa recoltare, tine salata verde la frigider pentru cel putin 24 pentru a preveni aparitia gustului amarui.

Morcov - Daca locuiesti intr-o zona in care iernile sunt blande, poti cultiva morcovul la inceputul sezonului rece. Perioada noiembrie - octombrie este una propice pentru semanarea morcovului. Semintele se introduc in sol la aproximativ doi centimetri, astfel incat sa aiba totusi parte de lumina pentru a incolti.

Mazare - La inceputul toamnei, mazarea poate fi cultivata fara probleme, dar numai sub clopote de sticla sau plastic. Inainte de cultivare, solul trebuie sa fie nivelat si fertilizat cu ingrasaminte pe baza de fosfor si potasiu (sare potasica). Atentie! Mazarea nu suporta gunoiul de grajd atunci cand este semanata. Totusi, pe masura ce planta se dezvolta, se pot adauga ingrasaminte de la animale, dar numai in cantitati mici,care pot creste treptat.

Ridichi - In cazul ridichilor, exista sortimente care se cultiva atat toamna, cat si primavara sau vara, insa daca o poti face acum, nu trebuie sa stai prea mult pe ganduri. In acest sens, ai nevoie de un pamant usor, care se dreneaza usor, bogat in potasiu si sarac in azot. Pentru fertilizare, poti adauga ridichilor cenusa de lemn, dar in cantitati reduse.

Plantarea gazonului şi răsărirea acestuia. Perioada de încolţire

Platarea gazonului se poate face atat primavara cat si toamna. Se imprastie uniform semintele de gazon pe terenul pregatit in prealabil, dupa care e bine sa greblam usor suprafata semanata, dar fara a indeparta semintele, dupa care tasam portiunea semanata pentru a permite semintelor sa patrunda in sol. In loc de greblat si tasat se poate arunca un strat de nisip fin peste semintele de gazon imprastiate. Dupa semanare este neaparat necesar sa udam din abundenta suprafata semanata, dar atentie sa efectuati udatul prin pulverizare si nu prin jet puternic pentru a nu indeparta semintele.
Perioada de incoltire a gazonului variaza de la 7 la 15 zile. Aici depinde daca a fost mereu udat, de temperaturile de afara, de tipul de gazon, etc. Daca dupa rasarirea gazonului exista goluri pe suprafata semanata, se pot face completari cu seminte pentru a da un aspect uniform al gradinii. Trebuie retinut faptul ca suprafata semanata cu gazon trebuie sa fie in permanenta udata in primele 3-4 saptamani.

Culturile de gazon. În cât timp răsare gazonul

Firele de iarba vor rasari cam dupa sapte zile dupa insamantare, dar veti putea beneficia de un gazon adevarat abia dupa cinci- sase luni. Dupa crestere, gazonul trebuie intretinut ceea ce presupune irigarea, tunderea si fetilizarea. Fertilizarea presupune ca o data pe luna, gazonul sa fie tratat cu un ingrasamant complex sau cu azotat de amoniu.
Cea mai importanta operatiune in intretinerea gazonului este tunderea. Pentru astfel de operatii exista o multitudine de aparate si masinarii : cu motoare multifunctionale si accesorii diverse, putand colecta iarba dupa taiere sau sa fie imprestiata, maruntita, pentru suprafete mari sau mici. Cand va apucati de tundere gazonului nu trebuie sa uitati sa indepartati orice obiect care v-ar putea crea probleme (de exemplu jucarii uitate de copii). Este reocomandat ca tunderea sa nu se faca cand iarba este uda. La conditiile de la noi din tara, tunderea gazonului se face de aproximativ o data pe saptamana, de primavara si pana toamna. Daca ierbii nu i se aplica tunderile in timp util, aceasta va creste in inaltime, se va ingalbeni si va capata un aspect inestetic.
Irigarea acestor zone nu trebuie omisa. Pentru zonele care sunt mai umbrite, gradul de evaporare este mai mic si nu necesita o udare regulata ; pentru zonele expuse la soare este recomandata irigarea atunci cand soarele nu dogoreste (dimineata sau seara).

Despre Cicoare

Denumita stiintific Chihorium intybus, Cicoarea este o planta perena originara din nordul Africii, Europa si Asia. Are tulpini ramificate, frunze mici si flori mari, solitare, colorate in albastru-deshis. In scopuri medicinale pot fi utilizate partile aeriene, care se recolteaza in prima parte a perioadei de inflorire a plantei, in lunile iulie-august, cind tulpinile nu au intrat in faza de lignificare. Pentru ca produsul sa fie de calitate superioara se taie si rozeta de frunze bazale. Radacinile se recolteaza in septembrie-octombrie.
Cicoarea are o arie mare de răspândire în pășuni și fânețe, în locuri necultivate, pe marginea drumurilor, căilor ferate și șanțurilor, pe marginea apelor curgătoare, din zona de câmpie până în cea de deal și munte. Astazi, cicoarea creste oriunde in lume mai ales in campiile din zone cu climat temperat. Faima sa de planta cu excelente proprietati terapeutice a fost dobandita inca din antichitate, din timpurile egiptenilor care o foloseau sub forma de "fiertura" pentru a trata bolile de ficat si pentru dezintoxicarea organismului. Egiptenii consumau mari cantitati de cicoare deoarece credeau in puterea acesteia de a curata sangele si ficatul de toxine. In Franta, in timpul lui Napoleon, cicoarea era folosita frecvent ca inlocuitor al cafelei.

Creşterea şi udarea Azaleelor

Azalee sunt plante care impodobesc in special spatiile semiumbrite si racoroase. Are crestere arbustiva si poate atinge inaltimi de 3 m in locurile de origine. In cultura se formeaza plante fie sub forma de tufa bogat ramificata, fie ca arbust cu trunchi de 15-20 cm.
Temperatura optima de crestere este de 22-25g C in timpul zilei si 16-18g C noaptea. Daca o udati cu apa rece vor aparea pete galbene pe frunze si cresterea va fi incetinita. Cresterea vegetativa este favorizata de zilele lungi. Azaleea trebuie asezata intr-un ambient semiumbrit iar vara puteti sa o scoateti afara, preferabil in gradina ingropand ghiveciul in pamant, sau pe terasa ori balcon.
Apa este un factor extrem de important pentru azalee, ea necesitand multa apa, mai ales vara. Udarea in exces sau stagnarea apei in farfurioara trebuie evitata deoarece sistemul radicular este foarte fin si dens si este expus asfixierii si putrezirii. Udarea se poate realiza direct pe substrat sau prin infiltrare. Udarea si pulverizarea fina trebuie realizata cu apa dedurizata, apa de ploaie fiind ideala.

Azaleele şi cultivarea lor

Entuziaștii acestor plante au creat azalee timp de sute de ani. În acest interval de modificări genetice au fost produse peste 10.000 de soiuri, înmulțite prin butășire. Semințele de azalee pot fi de asemenea colecționate și germinate.

Azaleele cresc cel mai bine în soluri drenate sau în ghivece menținute într-un mediu răcoros, cu umbră. Îngrășământul nu este necesar, iar unele specii necesită curățire regulată.

Cultivarea piperului. Înmulţire.

Inmultirea se face prin butasi (taiati la 2 ochi) pusi la inradacinat in ghivece mici sub clopote de sticla. Dupa inradacinare se planteaza intr-un amestec de pamant de frunze, cu mranita si nisip.
În Europa piperul, arbuştii sunt cultivatţi ca plante ornamentale.

Soiuri de piper. Specii de arbuşti


Piperul cuprinde cca. 1 000–2 000 specii de arbuști, plante erbacee și liane, multe dintre care sunt specii esențiale habitatului nativ, în timp ce altele sunt specii invazive unde au fost introduse.

Piperul negru - boabele culese necoapte ale piperului veritabil (piper nigrum). Cand se culeg au o culoare verde spre galben-portocaliu, dupa care sunt tinute la soare sa se usuce si devin maro inchis pana la negru.

Piperul alb - boabele rosiatice - culese dupa ce s-au copt - ale piperului negru (veritabil). Pielita rosie se cojeste si boabele albe sunt puse la uscat. Datorita maturizarii, gustul lui este putin mai aromat decat cel al piperului negru.

Piperul citronat - un amestec de mirodenii, compus din piper alb sau negru si coaja sau aroma de lamaie.

Piperul de Cayenne - nu este piper, ci ardei iute macinat. Are un gust usor de fum, putin amarui.

Piperul Kubeben - iute, amar si usor lemnos. Boabele sunt ceva mai mari decat ale piperului negru si zbarcite. Este folosit foarte mult in bucataria nord-africana.

Piperul Szechuan - are gust acrisor, de lamaie. Este folosit mai ales la mancarurile asiatice. Boabele au oarecum forma de stea, iar deosebit
la ele este faptul ca lasa in gura un gust sec si de aceea nu trebuie consumat in cantitati mari.

Piperul verde - boabele necoapte ale piperului negru, care au un gust ceva mai bland. Se gaseste mai ales conservat sau uscat, uneori chiar gata macinat.

Plantarea cătinei

Fiind o plantă ce-şi asigură singură azotul din aer şi sol, nu este interesată să-şi dezvolte sistemul radicular prea mult. Deci trebuie să-i protejăm firavele rădăcini timp de doi ani de la plantare. Cum procedăm concret:

1. De îndată ce l-am scos din pepinieră, puietul trebuie mocirlit şi aşezat în pachete de 10 bucăţi, pe care le acoperim imediat şi le legăm bine cu folie de polietilenă.

2. Ajunşi acasă, în aceeaşi zi, punem pachetele cu puiet în pivniţă până în ziua următoare, iar a doua zi puieţii vor fi în mod obligatoriu îngropaţi în pământ; păstrarea în această situaţie nu trebuie să dureze mai mult de 3-5 zile, adică până când vor fi plantaţi definitiv în livadă.

3. Gropile se vor efectua în toamnă sau primăvara foarte devreme, având dimensiunile de 60/60 cm şi adâncimea tot de 60 cm. Când le executăm, vom avea grijă ca pământul fertil să fie pus sus, iar cel argilos jos.

4. La plantare, vom face prima dată mocirlirea puieţilor. Mocirla o obţinem din balegă proaspătă de vacă (numai de vacă) şi pământ galben, argilă (50% la 50%), peste care punem apă până se face o pastă ca smântâna. La plantarea puietului punem în gropi numai pământ bun, iar pământul rău, nefertil, rămâne pe partea de jos, definitiv, pentru a forma taluzul plantei.

5. Pe fundul gropii punem 25 kg de bălegar putred, iar când ajungem la 15 cm de suprafaţă adăugăm 300 g de îngrăşământ complex; pe acesta îl aşezăm la o distanţă de 15-20 cm de tulpina plantei, nu mai aproape, pentru a proteja rădăcinile firave ale puieţilor.

6. Pământul pus în groapă va fi foarte bine călcat de către un muncitor încălţat numai cu cizme de cauciuc.

7. La plantare, vom avea următoarele griji: coletul – porţiunea dintre rădăcină şi tulpină – să fie pus mai adânc faţă de nivelul solului cu 4-5 cm, dar nu mai mult.

Cât priveşte perioada de plantare a cătinei, cel mai bine e s-o facem primăvara, imediat după topirea zăpezii, respectiv între 10-15 martie şi până cel târziu la 20-25 aprilie. Experienţa m-a convins că dacă facem toamna plantarea, chiar în condiţii excelente, prinderea este de 50% în cel mai bun caz, pe când primăvara prinderea a ajuns, în trei ani consecutiv, între 95-100%.

8. La manipularea puietului, este necesară protejarea acestuia de razele solare, având grijă să acoperim în special rădăcinile. Ca atare, când plantăm puietul nu-l înşirăm la fiecare groapă pentru că îl vede soarele, ci îl scoatem din groapa cu mocirlă numai bucată cu bucată, apoi îl plantăm imediat.

9. După plantare, facem o terasă cu latura de 1,2 m în stânga, 1,2 m în jurul tulpinei puietului; pe această terasă absolut nicio buruiană n-are voie să crească în tot cursul anului, iar în acest scop vom face 4-6 praşile.

10. Imediat ce am plantat puietul, în mod obligatoriu se va face o farfurie în jurul tulpinii, în care se pun 30 de litri de apă; după ce apa a intrat în pământ, acoperim farfuria cu sol uscat şi bogat în humus (pământ negru).

Cătina şi înmulţirea cătinei

Catina este un arbust fructifer ale carui beneficii se cunosc inca din antichitate. Se pare ca ar fi originara din Asia de Sud, iar chinezii o folosesc de peste 2.000 de ani in medicina traditionala.
In Romania, catina creste in mod salbatic in zona subcarpatica din Moldova si Muntenia, din bazinul Siretului si pana la Olt.
Catina se prezinta ca un arbust inalt de 1,5 - 3,5 m, cu numerosi tepi puternici. In functie de conditiile de clima si sol, ea creste diferit, si anume ca tufa joasa taratoare in zonele aride si pe soluri sarace, sau sub forma arborescenta de 8-10 m inaltime pe soluri fertile. Catina alba intra pe rod in anul 3 de la plantare si are o durata de productie de 18-20 de ani. Sistemul radicular este foarte bine dezvoltat, raspandit mai mult la suprafata solului, la 20 cm adancime si are mare capacitate de drajonare. Pe radacinile catinei se formeaza nodozitati fixatoare de azot, ca la leguminoase.

Sunt mai multe metode de inmultire a catinei.

- Inmultirea prin butasi
- Inmultirea prin marcote: Marcotajul este o metoda de inmultire similara butasirii, cu diferenta ca lastarul nu este detasat de planta mama
- Inmultirea prin seminte: Semintele de catina pot germina din momentul in care fructul a inceput sa-si schimbe culoarea in galben sau portocaliu