Cum se cultivă cafeaua

Numai spatiile cu lumina intensa si soarele de dimineata, sunt prielnice cultivarii Arborelui de cafea. Pozitionarea ghiveciului in fata unei ferestre cu orientare estica poate fi considerata ideala, pe cand o locatie cu soare dupa amiaza, va arde planta si o va omori.

Nu rezista la frig, dar nici la caldura exagerata, temperaturile ideale situandu-se intre 16 si 24 grade Celsius. Iarna trebuie tinuta in stare de semi-repaus, intr-un loc cu lumina directa si cu temperaturi de 12-16 grade Celsius. La temperaturi mai joase de 8 grade, planta intra in regres si in scurt timp moare.

Substratul de cultura trebuie sa fie foarte bogat in nutrienti, o combinatie potrivita fiind cea din pamant de gradina, compost de frunze (sau mranita) si nisip care sa aiba un pH usor acid (5,5-6,5).

Pamantul trebuie udat cu foarte mare atentie, astfel incat sa nu fie lasat sa se usuce complet niciodata, dar nici sa fie mocirlos. Excesul de apa la radacini este la fel de periculos ca si uscaciunea.

O necesitate stringenta a Arborelui de cafea, in privinta careia nu va face deloc concesii, este umiditatea atmosferica ridicata. Pentru a-i asigura acest factor, pulverizati-i cat mai des frunzele, chiar zilnic, si asezati ghiveciul pe o tavita cu pietris mentinut mereu ud. Aerul uscat va afecta in mod neplacut aspectul frunzelor, brunificandu-le si uscandu-le de la margini catre interior.

Fiind utilizat mai ales ca arbust ornamental prin frunzis, este lesne de inteles ca va aprecia un ingrasamant lichid pentru plante verzi. Aplicati-l in apa de udare, numai in doze slabe, din aprilie pana in septembrie, la interval de doua saptamani.

Originile cafelei - Primele culturi de cafea

Cafeaua e originara din Etiopia, unde a fost descoperita in secolul al 3-lea, crescand salbatic. E considerata a fi cea mai pura cafea din lume, cultivata la altitudini intre 1000-2000 m. O mare parte din recolta ramane neculeasa din cauza drumurior inaccesibile. Cafeaua etiopiana e procesata prin metoda de uscare datorita restrictiilor severe de apa.
Kenia produce unele din cele mai fine sortimente de cafea Arabica, putand fi categorisita ca cea mai buna. Cultivata la altitudini inalte, din aceste boabe de cafea se face o ceasca cu cafea avand o aciditate ascutita, energizanta si note subtile de fructe. Cafeaua din Kenia ocupa in mod constant unul dintre locurile de varf ale cafelelor premiate.
In Yemen, cafeaua Mocha este intotdeauna descrisa ca avand o textura si un gust distincte precum subtilitatatea unui vin de marca. Este intotdeauna bogata si neagra si poate fi descrisa ca fiind precum o ciocolata. In acest caz, termenul "Mocha" nu are nimic in comun cu varietatea de boabe de cafea si aroma, ci mai degraba cu portul unde a fost imbarcata, istoric vorbind.
Cafeaua indoneziana este cea mai consistenta din lume. Este, de asemenea, foarte bogata, coapta, si extrem de aromata. Toate boabele de cafea sunt clasificate dupa zonele de origine si sortate dupa marime si defecte. Intr-o ceasca de cafea,se regaseste o complexitate cu o garnisire siropoasa, plina de consistenta, si usor picanta. Cafeaua indoneziana nu isi pierde niciodata aroma, chiar daca se adauga lapte.
Cafeaua din Mexic se caracterizeaza prin bobul mare, accentuat si cu o crusta bine definita. Cea mai buna cafea mexicana se recunoaste prin delicata aciditate, echilibru, finete, o usoara dulceata si un gust de aluna.

Cultivarea muştarului - Plante premergătoare

Muştarul se cultivă pentru seminţele sale bogate în ulei (31-40%). Uleiul se foloseşte în industria conservelor, a margarinei ş.a. Turtele măcinate se folosesc la prepararea muştarului alimentar şi în medicină. Are tehnologie simplă şi este complet mecanizabilă.

Plantele premergătoare trebuie să lase terenul curat de buruieni. Nu este indicat după fasole, soia şi floarea-soarelui, deoarece au o boală comună – putregaiul alb (Sclerotinia).

Distanţa între rânduri este de 12,5 cm cu 15-16 kg sămânţă/ha sau la 25 cm cu 7-8 kg/ha. Adâncimea de semănat este de 2-4 cm.

Fertilizarea se face cu 80 kg N/ha şi 60 kg P2O5/ha. Semănatul se face cu sămânţă proaspătă, din anul precedent şi cât mai devreme, deoarece poate germina la 1°C.

Pentru a se putea semăna de timpuriu, arătura de toamnă trebuie bine mărunţită şi nivelată pentru ca în primăvară pregătirea patului germinativ să se efectueze printr-o singură lucrare superficială.

Lucrări de întreţinere. Se recomandă o grăpare uşoară după răsărire, perpendicular pe direcţia rândurilor şi praşile atunci când distanţa între rânduri este mai mare. Când apare atac de purici se tratează.

Muştarul este o cultură rentabilă. Inginerul Virgil Murgu, care a cultivat 200 ha în comuna Vânători – Galaţi, a realizat 2.000 kg/ha, cu un profit de 13 milioane lei/ha.

Recoltarea are loc când silicvele se colorează brun, iar seminţele sunt galbene. Nu este pericol de scuturare. Se recoltează cu combina direct din lan sau în două faze.

Despre muştar - Istoria muştarului

Semnalat de peste 3000 de ani, mustarul este unul din cele mai vechi condimente, acesta inviorand mesele unor popoare asiatice si ale vechilor egipteni. Se pare ca, initial, el a fost cultivat in China, dupa care s-a raspandit in intreaga lume.

Sub forma de pulbere sau boabe, mustarul a fost folosit drept condiment inca din Antichitate si a stimulat pofta de mancare a egiptenilor, romanilor si grecilor. Romanii utilizau mustarul atat ca aliment, cat si ca medicament. Ei foloseau faina de mustar obtinuta prin macinarea boabelor pentru a-si imbunatati circulatia priferica. De altfel, romanii au fost primii de la care exista o reteta pentru preparea mustarului care dateaza din secolul I dupa Hristos. Ei au obtinut un amestec din seminte de mustar macinate, ulei de masline, miere si otet pe care-l foloseau la salate si sosuri.

Se pare ca tot romanii sunt cei care aduc semintele de mustar in Galia. Prin secolul IX, exista dovezi ca manastirile din Franta ajung sa isi rotunjeasca veniturile din comercializarea si folosirea mustarului. In Evul Mediu, mustarul era sinonim cu bogatia. Tot in acea perioada, mustarul a fost folosit ca medicament pentru aparatul digestiv. Papa Ioan al XXII-lea, entuziasmat de caracteristicile mustarului a instituit in randul bucatarilor ce-l deserveau postul "Grand Moutardier du Pape".

Din secolul XIII, mustarul devine un obisnuit pentru parizieni si mai departe, pasta galbuie incepe sa cucereasca Europa.

Sămânţa şi semănatul fasolei

Semintele de fasole destinate semanatului trebuie sa posede o puritate de cel putin 98% si o capacitate de germinatie de cel putin 90%. Înainte de semanat se recomanda ca semintele sa fie tratate cu biopreparatul Nitragen - fasole. Tratamentul se efectueaza, obisnuit, la samânta, ziua semanatului, dupa instructiunile care însotesc preparatul, folosind 4 flacoane pentru cantitatea de samânta necesara la un hectar. Tratamentul se poate face si concomitent cu semanatul, prin pulverizarea suspensiei bacteriene direct în sol, în zona semintelor cu ajutorul unui dispozitiv prevazut cu duze atasat la brazdarele semanatorii.
Epoca optima de semanat la fasole este cât în sol la adâncimea de 5 - 6 centimetri se realizeaza, în timp de 3 zile consecutiv temperatura de 8 °C si vremea în curs de încalzire. Practic epoca de semanat a fasolei coincide cu cea a porumbului. Densitatea optima de semanat este 50 - 55 boabe germinabile pe metru la patrat la soiurile cu crestere viguroasa si bobul mare. Pentru cultura irigata, densitatile se majoreaza cu câte 5 boabe germinabile pe metru patrat aceste densitati se realizeaza obisnuit cu o cantitate de samânta de 80 - 110 kilograme la hectar, la soiurile cu bobul mai mare. Semanatul fasolei se face în rânduri simple sau în benzi. În practica este preferat semanatul unor rânduri simple la distanta de 60 - 70 centimetri, utilizând semanatoarea SPC - 6. Semanatul se mai poate face la distanta de 50 centimetri între rânduri si 65 - 70 centimetri între benzi, pe intervalul calcat de rotile tractorului. În acest caz semanatoarea se echipeaza cu 9 sectii (SPC - 9). Semanatul la distanta de 50 centimetri între rânduri si în benzi pretinde însa utilizarea obligatorie de erbicide, precum si tractoare si cultivatoare de tip legumicol pentru a putea asigura lucrarile de întretinere în conditiile distantei mai mici între rânduri.
Adâncimea de semanat, din cauza rasaririi epigeice, este de 5 - 6 centimetri, putând fii redusa la 4 centimetri în conditii de irigare.

Soiuri de fasole, cultivate în România

Soiurile cultivate în România, fac parte din specia de fasole comuna (phaseolus vulgaris). Soiurile de fasole cultivate au o perioada scurta de vegetatie (75 - 100 zile) si sunt cu seminte albe. Dupa modul de crestere a plantei, soiurile se prezinta sub doua forme:
- cu tulpina scunda (30 - 40 cm) si dreapta cunoscute si sub numele de soiuri de "fasole oloaga";
- cu tulpina mai înalta (50 - 70 cm), semivolubila.
Importanta fasolei consta în marea valoare alimentara a boabelor ei. Ele constituie un aliment bogat în proteine (25 - 28%) si vitamine foarte nutritive si foarte ieftin. Tulpinile de fasole ramase dupa treierat (vrejii), împreuna cu 16116d315q pastaile, sunt de asemenea bogate în proteine si reprezinta un bun furaj mai ales pentru oi.

Soiuri de gutui din România

GUTUI BEREZCZKI - Intalnit in regiunile din vestul Romaniei, este un gutui viguros cu coroana globuloasa. Face fructe mari, sferice sau scurt-piriforme, cu pulpa aromata, acidulata potrivit, dulce si suculenta. Fructul are conturul neregulat si prezinta un puf maroniu, inainte de maturitate.

GUTUI AROMATE - Este un soi de vigoare mijlocie, cu fructe de marime medie, piriforme si cu gat alungit. Au pulpa tare, mai putin suculenta, intens aromata si dulce-acidulata. Fructele nu cad din pom la maturitate.

GUTUI MOLDOVENESTI - Pom de talie mica, cu vigoare redusa si coroana globuloasa. Face fructe de mici dimensiuni, maliforme, cu gut echilibrat. Fructele sunt acoperite de un puf maroniu pana la maturitate. Este un soi precoce.

GUTUI DE CONSTANTINOPOL - Gutui de vigoare mijlocie, productiv, cu coroana sferica, rara. Soiul produce fructe maliforme. Fructele sunt dulci-acidulate dar cu aroma slaba. Fructele cad din pom la maturitate.

GUTUI AURII - Este un soi de gutui productiv, precoce, de vigoare mijlocie. Fructele sale sunt mari, cu coaja galben-portocalie, alungite, cu pulpa destul de tare dar suculenta. Au gust astringent si aroma slaba.

GUTUI DE LESCOWATZ - Soi foarte viguros, cu coroana invers-piramidala, rezista la seceta si la temperaturile scazute. Produce fructe mari, maliforme sau sferice, cu pulpa usor suculenta, slab acidulata. Fructele contin multe sclereide.

GUTUI DE PORTUGALIA - Soi de gutui de vigurozitate mijlocie, cu coroana conica. Produce fructe mari, piriforme, alungite, cu pulpa dulce-acidulata, puternic aromate si cu gust astringent.

GUTUI DE HUSI - Soi cu vigurozitate mare, cu coroana deasa, invers conica. Produce fructe mici sau mijlocii, maliforme, care prezinta puncte verzui pe coaja. Sunt suculenta, cu putine sclereide.

GUTUI CHAMPION - Soi viguros, cu coroana sferica, produce fructe mari, scurt piriforme. Fructele sunt intens aromate si au culoarea galben-verzuie.

Creşterea gutuiului - Soluri

Creste in toate regiunile, atat in cele temperate pana in cele subtropicale. Este in general rezistent la seceta, dar sensibil la lipsa fierului sin sol. Gutuiul (Cydonia oblonga) prefera solurile acide. In livezi, distanta ideala intre randuri este de trei metri. sau chiar patru, in functie de soi. Un specific al acestei specii este sensibilitatea scoartei, care este foarte subtire.

Tăierea prunului


In aceasta problema sunt doua puncte importante: in primul rand trebuie sa dati prunului o forma potrivita, apoi sa evitati infectarea cu boala alba a frunzelor. Pentru a evita aceasta boala, taiati copacul in perioada de vegetatie, primavara tarziu sau vara devreme - nu iarna. Evitati sa taiati copacii mai batrani in lunile mai, sau din septembrie pana in octombrie. Incercati sa faceti taieturi cat mai curate, fara sa striviti lemnul. Daca taiati dintr-o ramura mai batrana, bandajati taietura cu o substanta speciala care se gaseste in magazinele de specialitate.

Taierea prunilor depinde de forma pe care vreti sa o obtineti in final: piramida, tufa, standard sau standard mijlociu.

Cum se plantează prunul

Este bine ca locul de plantare sa se pregateasca cu o luna inainte de plantarea propriu-zisa, pentru ca pamantul sa aiba timp sa se aseze. Sapati o groapa de 60 cm adancime si 1,2 m diametru si puneti in ea cat mai mult material organic.

Daca prunul se va planta intr-un sol care inainte a fost fertilizat pentru alte culturi, nu mai adaugati fertilizator - un pamant prea fertil va duce la dezvoltarea prea mare a pomului in sine, in detrimentul cantitatii de fructe. Daca il plantati pe o peluza, pregatiti pamantul ca mai sus, adaugand un fertilizator de lunga durata.

Plantarea in sine este simpla - se sapa o groapa destul de mare incat sa incapa cu usurinta radacinile, plasati pomul in ea si acoperiti cu pamant radacinile pana la nivelul pamantului din preajma. Este foarte simplu, dar mai sunt cateva stafuri de care trebuie sa tineti seama.

Nu adaugati fertilizator in pamant la plantare, pentru ca acesta poate arde radacinile si va duce, dupa cum am mai spus, la dezvoltarea pomului in detrimentul cantitatii de fructe.

Ca totii pomii, si prunul trebuie plantat la aceasi adancime la care a fost plantat inghiveci sau in sera; daca nu stiti sigur atunci asigurati-va ca nodul dintre radacina si tulpina este la cel putin 5 cm deasupra pamantului. Dupa ce ati plantat copacul, batatoriti pamantul pentru ca acesta sa intre bine in contact cu radacinile.

Pruni trebuie legati de un arac in primii ani de la plantare. Aracul se infige inpamant la cel putin 15 cm de tulpina, iar punctele de legatura se fac din 30 in 30 cm, cu fazii de plastic sau sfoara (nu sarma sau alte materiale care ar putea strica tulpina). De asemenea, verificati din cand in cand legaturile, pentru ca sa nu fie prea stranse.